10 lucruri BUNe

Știu că e un an de. Că suntem toți obosiți. Zgâlțâiți. Tracasați. În așteptarea unei primăveri care nu mai vine. Și eu sunt. Poate (și) de asta m-am gândit să încerc să fac, periodic, o listă de zece lucruri bune. Unde zece e un ideal. Practic… sper să trec de cinci. Nu m-am gândit la lucruri mari, ci la lucruri mici, din cele care construiesc un orizont ceva mai solar. Interior și exterior. Sigur, sunt zece lucruri subiective, dar sper ca exercițiul, în sine, să fie unul bun. Și, sigur, sunt curioasă cum arată listele voastre, dacă veți dori să împărțiți un pic de culoare în primăvara asta cam posacă.

1. Am văzut zilele astea, într-un moment când aveam multe griji pe cap, o filmare rară cu o pisică sălbatică în Apuseni. Eu am găsit-o, inițial, pe Mediafax. Era în ea așa o vrajă netulburată de furtunile lumii noastre că mi-a dat un soi de liniște. Câteodată e nevoie doar de atât, de câteva secunde de frumusețe înainte să te întorci la război.

2. Pozele oamenilor care se vaccinează. Speranța din ele. Fericirea celor apropiați, care-i văd pe ai lor dragi dincolo de linia frontului. M-am bucurat pentru fiecare dintre ei. E mai ușor să-ți duci așteptarea ta când te bucuri pentru alții. Pentru fiecare om care o să fie bine.

3. La noi weekend-urile sunt cu desert și ăsta a fost cu înghețată (visez la ea cam de… miercuri). Un pont: lămâie și fistic de la Velocita.

4. Lista mea de cărți crește. O să fac un articol separat, că e prea lungă, dar deocamdată nu vă spun decât Didion (Anansi, Pandora M), Gillham (Corint Fiction), MacFarlane (Polirom), Forgách (Anansi, Pandora M), Kargar (Corint, în pregătire), Mitchell (Humanitas Fiction). O să am ce face de Paști. Revin, garantat, cu detalii. Îmi e dor să scriu o cronică lungă, despre un text care a rămas cu mine.

5. Și fiindcă tot vorbim de liste, cred că o să fac o listă și poate și o serie de interviuri cu ilustratori români: Ana Alfianu, Alexia Udriște, Mihaela Paraschivu, Cristiana Radu, Ioana Petre fac așa niște minuni că ți se duc automat colțurile gurii spre urechi când dai peste ele. Ar trebui să o facem mai des, mai mulți. E terapeutic.

6. Spencer Tracy, în scena finală din Ghici cine vine la cină, 1967. El spune un monolog interminabil, Hepburn joacă din ochi. Tracy a murit la șaptespreze zile după ce a terminat filmările. După ce i-a spus Christinei din film cât de mult a iubit-o. Și Christina a plâns pe sub genele lui Hepburn. Nu voi fi văzut niciodată filmul ăsta, un pic siropos, un pic magistral, de suficient de multe ori. ”And if it’s half of what we felt, that’s everything”.

7. Știu că toată lumea e înnebunită acum cu Meghan și Harry (sau Haz, cum înțeleg că i se spune), Daily Mail, Piers Morgan, God Save the Queen și Oprah, dar inima mea bate în altă parte. La National History Museum e o minune de expoziție care se poate vedea online, pentru copii mari și mici: Fantastic Beasts: The Wonders of Nature. E adevărat, nu am s-o văd fizic, ceea ce mi-ar fi plăcut la nebunie, dar visez la ea cu conștiinciozitate. E o colaborare Google Arts &Culture, NHM London, Warner Brothers și J.K. Rowling. Lumos, ce să zic…

8. În toată nenorocirea, mie mi se pare un lucru bun că se nuanțează, în spațiul public, conversația despre muncă. Se fac liste (alte liste) cu ce se poate păstra, ce se poate adapta, ce se poate flexibiliza, ce se poate regândi. După un an de lucrat online, iată că nu biroul, ci omul face job-ul. Faptul că există conversația aceasta va schimba radical felul în care ne raportăm la programe, ședințe, reconversii și, în general, la resursa umană. Ceea ce e bine. Se demontează rigidități care costau bani și generau timpi morți. Intuiția mea e ca această conversație va avea în centrul ei întrebarea ”Cum ești tu mai productiv?”. Nu va mai fi despre pontaj de la 9 la 17, ci despre ce poți să faci de la 9 la 17. Concret.

9. Tuturor ne e dor, foarte dor de librăriile fizice. Dar, când nu le pot vizita, fac ce fac și ajung pe enbook.ro, sau pe anticexlibris.ro. Construiesc coșuri peste coșuri de minuni. Și… păcătuiesc, de câte ori pot.

10. Pe 10 nu l-am găsit. M-am căznit un pic, dar nu am dat de el. Ceea ce nu e neapărat rău. Dar e weekend, suntem împreună, uite că reușesc să și scriu ceva… Și azi a fost, totuși, mai puțin frig ca ieri. Eu am ratat cum a rămas anul ăsta cu Punxsutawney Phil, așa că sper la mai bine. Poate că ăsta e al zecelea lucru. Un strop în plus de speranță în ceașca de vești rele. Cine știe…