Jurnal subiectiv de experiențe, obiecte și idei simpatice
Dincolo de evenimente, de happening-uri cu panaș, de pop-up shop-uri (o să vorbim săptămâna viitoare și despre ele), am hotărât să fac, din când în când, mici liste fără pretenții de ierarhii cu lucruri mici și mari care lărgesc cadrul, luminează momentul, mută accentul pe un pic mai bine, un pic mai frumos, un pic mai altfel. Sigur că el sunt personale și funcționează ca niște emanații subiective ale traseelor și experiențelor mele urbane, dar obiceiul de a strânge într-un colț mental ce a fost cu miez, sens și gust într-o săptămână cred că e ușor de replicat – și ca gest, și ca terapie, într-un fel. O să încep azi, așadar, un mic jurnal estetic cu ce mi-a plăcut în săptămâna care tocmai s-a încheiat, inclusiv pentru că, uneori, starea de bine se construiești din felii disparate, eclectice și surprinzătoare de #goodlife.
O discuție cu Irene Vallejo. Cea care a scris Infinitul într-o trestie, volum apărut recent în colecția Anansi, Pandora M. Iubesc interviul ăsta și abia aștept să-l împărțim :-). E cu imagini prinse în litere (știați că litera M e o metaforă a valurilor mării?), cu biblioteca din Alexandria, cu discursurile lui Obama care se hrănesc din cele ale lui Pericle. Pentru mine, personal, e și un petic mai colorat în haina asta ponosită a jurnalismului cultural, dintre cele care te fac să cenușărești mai departe într-un spațiu care favorizează scandalul, dezvăluirea incendiară și stridența în detrimentul conversațiilor (rare și cu atât mai frumoase) care te modelează interior. Stay tuned 🙂
Cafeaua de la Bread and Spices. Am descoperit-o recent. Cum recent m-am reîntâlnit cu plăcerea asta un pic vinovată a cafelei to go, băută din goana calului, mixată cu mail-uri și conversații. Mă rog, au și niște cookies cu ciocolată, fără zahăr, care potențează experiența 🙂
Conversațiile, în sine. Mai scurte sau mai lungi. Epistolare sau față în față. Amuzante sau serioase până în unghii. Când sunt schimburi reale de idei, de stări, de experiență digerată similar și, totuși, diferit funcționează exact ca un cadou. Un fragment din gândurile altcuiva. O felie delicioasă de alteritate. Sunt lucruri care te hrănesc mental, care te relaxează, care creează complicități, care stimulează umanitatea. Conversația este, în fond, una dintre marile plăceri ale omenescului. Cu și prin ea ne construim, ne arătăm lumii și, uneori, ne aducem aminte cine suntem.
Îmi place Boiler X Guido. Ca spațiu, ca zumzet, ca stare. Vine cu zâmbet la pachet (am constatat că lucrul ăsta îmi e din ce în ce mai important). Compania mea pariază și pe Masala Latte, eu rămân cu banana bread 🙂
Am o listă destul de mare de cărți și de filme de încercat, la care se adaugă și câteva articole pe care le-am lăsat pentru weekend. (Între ele e și interviul lui Anderson Cooper cu ex-prințul Harry, despre care nu am, încă, nicio părere. Abia aștept să-mi nuanțez, dacă e cazul, părerea despre Moehringer, dar (și) asta e o altă conversație). Suficient cât să te rupi de veștile proaste cu care a plouat săptămâna asta și de proiectele care se anunță apocaliptice, cum ar fi „noile” (oare mai sunt noi, dacă sunt parțial moștenite, parțial înrăutățite?) legi ale educației. Mă pregătesc psihic să aprofundez tema asta, dar deocamdată e weekend, așa că respir adânc, ceea ce vă recomand și vouă.
Foto: Marius Constantinescu
La mine acasă au înflorit toate orhideele și ne bucurăm de ele mai ceva ca niște copii care constată dimineața că a nins afară. E frumusețe care se desfășoară lent, gradat, pe câte un pervaz și îți dă instantaneu senzația de miracol care nu are nevoie de aplauze. Cumva, toată camera se bucură de spectacol, suficient cât să nu se mai audă, în fundal, mașina de spălat.
Cam atât, deocamdată. Dacă e soare în ceașca de cafea și cald în calorifere, tot e bine 🙂
Episodul 2: Dia Radu, Mihai Dinu, Ioana Maria Stăncescu
A doua zi de Gaudeamus și al doilea calup de cărți alese de oameni care-mi plac pentru că sunt voci distincte și elegante, fiecare în peisajul său. Provocarea pe care o trimit spre ei e să aleagă trei cărți, dar îmi place la nebunie faptul că mulți evadează din chinga de altfel deloc strânsă a ceea ce e mai degrabă o sugestie cumințică decât o cerere cu deadline și număr de semne. Poate că și asta e, într-un fel, frumusețea unui spațiu editorial de libertate – că poți să fii cine ești, să citești cât și ce vrei fără să te tragă nimeni de urechi 🙂
Vă las acum cu invitații mei care aleg volume cu sens, cu panaș, cu frumusețe difuză sau, dimpotrivă, concentrată în și printre rânduri, nu înainte de a vă reaminti că seara ne revedem/recitim pe Instagram și pe Facebook la #jurnaldeGaudeamus, un exercițiu solitar pe care-l fac în zilele de târg. Nu știu exact de ce – probabil ca să dau mai departe, într-un fel, din preaplinul zilei, dar și, la modul egoist și… personal, cumva, ca să țin minte.
Dia Radu, fondatoare a platformei Divanul Imaginar, editor cultural Formula As
Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună, Polirom 2022 – pentru toți cei care simt că nu pot înghiți realitatea asta așa cum e fără o doză de umor negru, apocaliptic. Aș fi vrut să pot să plâng la finalul ei, fiindcă mi-a dat tristeți pe care numai Hrabal și Răzvan Petrescu mi le-au mai dat, dar n-am reușit. Unde te duce Mihai Radu cu proza lui e doar sarcasm și amărăciune. E dark, inteligentă, bine scrisă, cu formulări care or să vă bântuie mult.
Ruxandra Novac, Alwarda, Pandora M, 2020 – pentru cei care încă n-au descoperit că poezia de azi poate da frisoane sau tripuri crude și fosforescente. Mi-ar plăcea să pot să scriu proză cum scrie Ruxi Novac poezie. Asta pentru că nici n-aș putea visa să scriu poezie cum scrie Ruxi Novac poezie. Dintre volumele de versuri pe care le-am citit în ultimii doi ani, ăsta mi s-a părut cel mai tulburător. E și incredibil de emoționant, chiar dacă asfaltul, gudronul și autostrăzile lui par decupate dintr-o lume SF.
Ioana Nicolaie, Miezul inimii, Humanitas, 2022 – pentru că nu e roman și nici jurnal, ci mai degrabă o călătorie. E mărturia cuiva care, după o vreme, a văzut, a înțeles, a traversat de partea cealaltă. A ajuns nu la inimă, ci în miezul ei, în miezul fierbinte al unei vieți. E splendid scrisă și sinceritatea paginilor ei te cutremură. Și nu, nu-i tristă. Peste întunericul și amarul întâmplărilor ei, se aprind la final licuricii.
Mihai Dinu, one man show la Europa FM
NICK HORNBY – High Fidelity
Îmi plac foarte mult ecranizări după cărți. Mai ales dacă am citit cartea înainte. Nick Hornby este un autor britanic ce a cunoscut succesul cu o carte autobiografică, “Febra stadioanelor”, în care explica iubirea sa pentru formația de fotbal Arsenal Londra. Însă Hornby este și un foarte bun critic muzical cu înclinații către clasicii rock. Dacă luați cartea lui “31 de cântece”, veți vedea cât de frumos explică muzica și ce povestitor desăvârșit este.
Să ne întoarcem la ale noastre. Una dintre cele mai bune cărți ale sale, “High Fidelity”, a fost ecranizată. John Cusak joacă rolul principal, este proprietarul unui record shop, este părăsit de iubită, are doi angajați care se întrec în top cinci piese despre orice, unul depresiv, altul exuberant. E o poveste foarte frumoasă unde muzica, din nou, face legătura. “High Fidelity” este un produs cultural ce oferă o triplă bucurie… Citirea cărții, vizionarea filmului și, nu în ultimul rând, ascultarea coloanei sonore. Și este foarte frumos pentru că ele aduc bucurie independent, o poți alege pe oricare dintre cele trei și cu siguranță vor urma și celelalte două.
RUDYARD KIPLING – Cartea Junglei
“Cartea Junglei” este o satiră. Nu am înțeles asta la prima lectură, era și destul de aproape de vizionarea filmului de desen animat. Am asimilat-o cu o poveste. Dar ea este mai mult de atât.
Poveștile lui Mowgly arată societatea umană. Kipling cred că a apelat la animale pentru a hiperboliza anumite trăsături umane. Pentru că în tot amestecul acesta de animale sălbatice avem reprezentată toată tipologia umană.
Avem tiparul de șef agresiv și feroce, tigrul Shere Khan, iar alături de el este lingușitorul, reprezenat de Tabaqui, șacalul.
Akela, lupul șef al haiticului, liderul, conducătorul, cu puțină forțare ar fi putut fi un lider sindical.
Personajul ursului Baloo poate fi modelul învățătorului trăznit, pe alocuri combinat cu un măscărici cu inima mare, dar la fel de bine poate fi și un personaj de stand up comedy.
Si datorită acestor asocieri, “Cartea Junglei” nu este doar o poveste a copilăriei, este o poveste de viață, ce își schimbă fundamental sensul în funcție de vârsta la care este citită.
MIHAIL BULGAKOV – Maestrul și Margareta
Cartea, una dintre cele mai bune ale literaturii universale, a fost scrisă în Uniunea Sovietică, între 1928 și 1940, în timpul regimului stalinist, și spune povestea Diavolului, a Maestrului care ajunge în Moscova și dezlănțuie un șir de crime. În misiunea sa este inspirat de Margareta, muza lui. “Maestrul și Margareta“ combină aproape perfect fantezia cu satira socială.
Și pentru a mări suspansul, “Maestrul și Margareta” a inspirat una dintre cele mai controversate piese din muzica rock “Sympathy For The Devil”. Este piesa al cărei refren conține celebrele versuri:
“Pleased to meet you
Hope you guess my name”
The Rolling Stones, autorii cântecului, au fost considerați multă vreme sataniști. Și totul a plecat de la această carte pe care Mick Jagger a primit-o de la prietena sa de atunci, Marianne Faithfull. Ea a avut o influență foarte bună asupra lui Jagger, venea dintr-un mediu intelectual și a reușit să-l expună la foarte multe idei noi.
Jagger s-a regăsit în Maestru, iar în piesa care a devenit hit s-a pus în locul Diavolului, recunoscând toate atrocitățile comise în istorie.
Ioana Maria Stăncescu, jurnalistă și scriitoare
Pentru că eu îmi trăiesc viața cu valiza la picior, m-am oprit la niște cărți care, într-un fel sau altul, rămân legate de călătoriile mele din ultima vreme.
Fată de Camille Laurens. Am ales-o întâmplător astă vară, când, în trecere prin Arles, am intrat la Actes Sud, în librărie. A fost, cum zic francezii, un coup de foudre. Apărută în 2020, la Gallimard, cartea tocmai ce a fost publicată în română, la Editura Univers, în traducerea Sînzianei Manta. Lansarea va avea loc la Gaudeamus, sâmbătă, de la ora 17:00, la standul 126, în prezența autoarei, a traducătoarei, a editoarei Diana Crupenschi și a subsemnatei pe post de moderatoare. Această carte cu puternice accente autobiografice povestește despre ce însemna să te naști fată în Franța anilor 1960. Ce face însă Camille Laurens (membră a Academiei Goncourt), cu adevărat spectaculos în povestea ei este să ne vorbească despre condiția femeii prin prisma limbajului, insistând asupra felului în care cuvintele ne modelează și ne structurează încă de la naștere, contribuind în felul lor la ideea că femeia este, din start, inferioară bărbatului.
Bărbatul fără cap de Lavinica Mitu. Apărută anul ăsta, la Polirom, este o carte de debut cu care am ajuns să am o relație specială, după ce am călătorit șase ore, cu autoarea, în același vagon, pe drumul de întoarcere de la FILIT. Chiar dacă fiecare capitol din carte este o poveste în sine, împreună formează un tot care vorbește despre același lucru: trauma de a crește într-o familie cu un tată alcoolic și, mai pe urmă, absent. Ce reușește autoarea foarte bine este să-și adapteze vocea la vârsta eului narativ (în cele mai multe dintre povestiri, naratorul este o fetiță) și să-l facă pe cititor să trăiască „pe viu” experiențele de viață ale personajului. Este o carte a iertării, a împăcării cu sine, în care cuvintele, deși tăioase de cele mai multe ori, provoacă valuri de tandrețe.
O să rămân la literatura feminină contemporană (fiică-mea ar fi mândră de mine!) și voi menționa o carte scrisă de o altă autoare cu care am călătorit în același tren, de data asta către Iași. E vorba de Oameni fără piele de Suzănica Tănase, apărută la CDPL, în 2022. Cartea este un poem în proză, cu accente autobiografice, care se construiește în jurul morții unei mame. Dar ce construcție frumoasă! Cred că talentul acestei scriitoare este să se apropie de traumă cu blândețe, aproape cu gingășie, și să aleagă cuvântul bun care să declanșeze emoția.
Trei ai zis, nu? Eu o să-ntind un pic coarda și o să mai las un titlu. Unu la mână pentru că este o carte care merită tot ce-i mai bun și despre care nu s-a vorbit prea mult și, doi la mână, pentru că autoarea este ea însăși o poveste de om (am avut bucuria să o cunosc în toamna asta, la Bruxelles, în timpul unei călătorii). Sunt oare un călău? de Lilia Calancea, apărută tot în 2022, la Polirom. O scriitură răscolitoare, despre un subiect extrem de dur: lagărul de la Treblinka. Nu știu, zău, cu ce licori fermecate or fi hrăniți scriitorii ăștia basarabeni de le crește atâta poezie în cuvinte, dar avem de-a face cu o scriitură aparte, aproape hipnotică.
Episodul 1: Oana Boca Stănescu, Doru Căstăian, Iulia Iordan
Azi începe Gaudeamus și tot astăzi încep și eu un nou serial, și anume Trei cărți de la… E un instrument și nu numai, sper eu, pentru cititorii plecați în căutare de răsfăț livresc. Invitații mei sunt nume cunoscute și, deloc în ultimul rând, bibliofili autentici, la listele cărora merită să tragi cu ochiul când te pregătești să garnisești biblioteca proprie cu ceva nou. Unii au ales mai mult de trei cărți, alții au fost mai riguroși. Pe toți îi admir și îi țin pe raftul meu cel mai drag. Pe locuri, fiți gata, PLAY! 🙂
Oana Boca Stănescu, om de comunicare &imagine dichisită a cărților bune
Tora și Haftarot, noua ediție a Torei în limba română, în ediție bilingvă ebraică-română, cu transliterare și adnotări după surse iudaice de rabin Șlomo Sorin Rosen. Un volum monumental, rodul unui efort de șapte ani, adresat deopotrivă evreilor și neevreilor, începătorilor și erudiților, un izvor de inspirație morală, intelectuală și spirituală.
Cartea poate fi comandată online, pe siteul jewishbooks.ro.
Infinitul într-o trestie de Irene Vallejo, o carte-fenomen, cu un succes fenomenal de public: atît în Spania, cît și în cele 30 de țări în care a fost tradusă. O călătorie liberă, digresivă și plină de înțelepciune prin lumea cărții, un eseu despre istorie prin intermediul istoriei cărților, despre cucerirea lumii, despre cucerirea cunoașterii, despre creatorii și apărătorii ei, dar și despre distrugătorii ei. O fabuloasă aventură colectivă în care, de-a lungul timpului, mii de persoane au făcut posibilă existența cărților și le-au protejat: povestitori, scribi, luminați, traducători, vânzători ambulanți, maeștri, înțelepți, spioni, rebeli, călugări, sclavi, aventurieri…
Traducere de Silvia-Alexandra Ștefan, carte publicată în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Pandora M.
Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu. Obiectiv vorbind – unul dintre cele mai de succes romane publicate anul acesta; subiectiv – una dintre cărțile la scrierea căreia am tras cu ochiul timp de cinci ani. Nu, n-am avut ocazia să citesc manuscrisul decît foarte aproape de trimiterea spre publicare. Am avut însă în fața ochilor arhitectura romanului sub forma unor post-it-uri care se mișcau adesea, lipite pe un panou de plută. Cinci ani în care m-am mai întrebat din cînd în cînd la întersecția căror post-it-uri de acolo trăiesc eu. Iar în septembrie 2021 am aflat.
Cartea a fost publicată în cadrul colecției „Fiction LTD”, Editura Polirom.
Doru Căstăian, profesor, mentor, autor
Mircea Cărtărescu, Theodoros, Humanitas
Pentru că orice nou roman al lui Mircea Cărtărescu este în sine un eveniment. Dar şi pentru că “Theodoros” realizează o notabilă distanţare de spiritul “Solenoidului”, fiind întrucâtva o scriere mai ludică, mai relaxată, o sărbătoare a limbii şi un imn dedicat forţei literaturii.
Sonya Orfalian, Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922, Polirom
Un document şocant despre genocidul armean, o traumă istorică despre care ştim, totuşi, destul de puţin. Mărturiile supravieţuitorilor, copii la momentul cumplitului eveniment, recreează, într-o atmosferă de autenticitate atroce, câteva pagini indelebile din istoria cruzimii umane.
James Joyce, Ulise, Polirom
Este de neratat prima traducere integrală a capodoperei lui Joyce după varianta lui Mircea Ivănescu, versiune căreia i s-au adus destule reproşuri.
Bogdan Suceavă, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen şi poetica Jocului second, Polirom.
O contribuţie esenţială şi inedită la exegeza “Jocului secund”, venind din partea unui matematician care este şi literat. De neratat pentru profesorii de limba română, dar şi pentru iubitorii de literatură şi interdisciplinaritate.
Olga Ştefan, Resursa, Editura Max Blecher
Nu sunt un specialist în poezie, dar sunt un iubitor de poezie, iar volumul Olgăi Ştefan îmi pare a avea o forţă remarcabilă, în special forţa de a stoarce frumuseţe din miezul atroce al lucrurilor. Versuri impecabile, pătrunzătoare, cu irizări de laser.
Brian Greene, Până la sfârşitul timpului, Humanitas
Greene este un popularizator elegant şi elocvent, iar acest volum, generos în intenţiile lui, nu poate fi decât o bucurie pentru amatorii de ştiinţă şi nu numai.
Cornel Florin Moraru, Turnura ştiinţifică a esteticii contemporane. Cercetări de avangardă în domeniile neuroştiinţelor şi inteligenţei artificiale, Eikon
Pentru că avem de-a face realmente cu cercetări de avangardă care nu pot fi decât spectaculoase intelectual pentru cei interesaţi, iar Cornel Moraru are darul de a scrie limpede şi provocator
Dana Jalobeanu, Spectacolul filosofiei. Cum citim Scrisorile lui Seneca, Humanitas
Probabil că nici o altă şcoală filosofică din vechime nu exercită o facinaţie mai accentuată asupra lumii de azi ca stoicismul. Cercetarea Danei Jalobeanu este binevenită şi incitantă, fiind, din câte ştiu, prima cercetare de acest fel propusă de un autor român. Ca ins pasionat de stoicism, o aştept cu mare interes.
Iulia Iordan, autoare, curatoare și educatoare muzeală
În ciuda faptului că biblioteca mea este aproape haotică, am totuși un raft perfect organizat. Acolo îmi țin cărțile pe care nu le citesc niciodată doar într-un singur sens, până la capăt sau o singură dată. Sunt cărți pe care le citesc în toate sensurile, în toate stările și le pot reciti la nesfârșit. Nu am scos niciodată nicio carte de pe acest raft, doar am adăugat. De aceea, poate l-aș putea numi și raftul permanenței pentru că este miezul neclintit în marea de efemeritate din jur.
Pe lângă scrisorile lui Rilke pentru poetul mai tânăr, albumele de artă ale artiștilor Ștefan Câlția și Roman Tolici, „Împotriva interpretării„ de Susan Sontag, „Uzina flora” de Tudor Opriș sau cărți de Simion Florea Marian, stau două autobiografii fabuloase, „Confesiunile unei dependente de artă”, de Peggy Guggenheim și „Încălcând toate granițele” de Marina Ambramovic. Mai sunt acolo și câteva cărți românești pe care eu le prețuiesc în mod special și pe care, prin intermediul Ioanei, vi le recomand.
Sînt alta de Svetlana Cârstean
Închide ochii și vei vedea orașul de Iordan Chimet
Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan
Pe această cale îi transmit lui Moș Crăciun una dintre dorințele mele: să-i ajute pe librari să vadă oportunitatea (nu doar pe cea financiară) de a promova literatura autohtonă. Ar putea să le așeze sub brad, de exemplu, o opțiune de căutare online nou nouță care să se cheme „autori români”. Fără mici, dar eficiente forme de responsabilizare și responsabilitate, vom rămâne doar o cultură a traducerilor. Case împodobite cu cărți de toate felurile vă doresc!
ioanabaldea.com 