Gaudeamus

Trei cărți de la…

Episodul 2: Dia Radu, Mihai Dinu, Ioana Maria Stăncescu

A doua zi de Gaudeamus și al doilea calup de cărți alese de oameni care-mi plac pentru că sunt voci distincte și elegante, fiecare în peisajul său. Provocarea pe care o trimit spre ei e să aleagă trei cărți, dar îmi place la nebunie faptul că mulți evadează din chinga de altfel deloc strânsă a ceea ce e mai degrabă o sugestie cumințică decât o cerere cu deadline și număr de semne. Poate că și asta e, într-un fel, frumusețea unui spațiu editorial de libertate – că poți să fii cine ești, să citești cât și ce vrei fără să te tragă nimeni de urechi 🙂

Vă las acum cu invitații mei care aleg volume cu sens, cu panaș, cu frumusețe difuză sau, dimpotrivă, concentrată în și printre rânduri, nu înainte de a vă reaminti că seara ne revedem/recitim pe Instagram și pe Facebook la #jurnaldeGaudeamus, un exercițiu solitar pe care-l fac în zilele de târg. Nu știu exact de ce – probabil ca să dau mai departe, într-un fel, din preaplinul zilei, dar și, la modul egoist și… personal, cumva, ca să țin minte.

Dia Radu, **fondatoare a platformei Divanul Imaginar, editor cultural Formula As**

Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună, Polirom 2022 – pentru toți cei care simt că nu pot înghiți realitatea asta așa cum e fără o doză de umor negru, apocaliptic. Aș fi vrut să pot să plâng la finalul ei, fiindcă mi-a dat tristeți pe care numai Hrabal și Răzvan Petrescu mi le-au mai dat, dar n-am reușit. Unde te duce Mihai Radu cu proza lui e doar sarcasm și amărăciune. E dark, inteligentă, bine scrisă, cu formulări care or să vă bântuie mult.

Ruxandra Novac, Alwarda, Pandora M, 2020 – pentru cei care încă n-au descoperit că poezia de azi poate da frisoane sau tripuri crude și fosforescente. Mi-ar plăcea să pot să scriu proză cum scrie Ruxi Novac poezie. Asta pentru că nici n-aș putea visa să scriu poezie cum scrie Ruxi Novac poezie. Dintre volumele de versuri pe care le-am citit în ultimii doi ani, ăsta mi s-a părut cel mai tulburător. E și incredibil de emoționant, chiar dacă asfaltul, gudronul și autostrăzile lui par decupate dintr-o lume SF.

Ioana Nicolaie, Miezul inimii, Humanitas, 2022 – pentru că nu e roman și nici jurnal, ci mai degrabă o călătorie. E mărturia cuiva care, după o vreme, a văzut, a înțeles, a traversat de partea cealaltă. A ajuns nu la inimă, ci în miezul ei, în miezul fierbinte al unei vieți. E splendid scrisă și sinceritatea paginilor ei te cutremură. Și nu, nu-i tristă. Peste întunericul și amarul întâmplărilor ei, se aprind la final licuricii.

NICK HORNBY – High Fidelity

Îmi plac foarte mult ecranizări după cărți. Mai ales dacă am citit cartea înainte. Nick Hornby este un autor britanic ce a cunoscut succesul cu o carte autobiografică, “Febra stadioanelor”, în care explica iubirea sa pentru formația de fotbal Arsenal Londra. Însă Hornby este și un foarte bun critic muzical cu înclinații către clasicii rock. Dacă luați cartea lui “31 de cântece”, veți vedea cât de frumos explică muzica și ce povestitor desăvârșit este.

Să ne întoarcem la ale noastre. Una dintre cele mai bune cărți ale sale, “High Fidelity”, a fost ecranizată. John Cusak joacă rolul principal, este proprietarul unui record shop, este părăsit de iubită, are doi angajați care se întrec în top cinci piese despre orice, unul depresiv, altul exuberant. E o poveste foarte frumoasă unde muzica, din nou, face legătura. “High Fidelity” este un produs cultural ce oferă o triplă bucurie… Citirea cărții, vizionarea filmului și, nu în ultimul rând, ascultarea coloanei sonore. Și este foarte frumos pentru că ele aduc bucurie independent, o poți alege pe oricare dintre cele trei și cu siguranță vor urma și celelalte două.

RUDYARD KIPLING – Cartea Junglei

“Cartea Junglei” este o satiră. Nu am înțeles asta la prima lectură, era și destul de aproape de vizionarea filmului de desen animat. Am asimilat-o cu o poveste. Dar ea este mai mult de atât.

Poveștile lui Mowgly arată societatea umană. Kipling cred că a apelat la animale pentru a hiperboliza anumite trăsături umane. Pentru că în tot amestecul acesta de animale sălbatice avem reprezentată toată tipologia umană.

Avem tiparul de șef agresiv și feroce, tigrul Shere Khan, iar alături de el este lingușitorul, reprezenat de Tabaqui, șacalul.

Akela, lupul șef al haiticului, liderul, conducătorul, cu puțină forțare ar fi putut fi un lider sindical.

Personajul ursului Baloo poate fi modelul învățătorului trăznit, pe alocuri combinat cu un măscărici cu inima mare, dar la fel de bine poate fi și un personaj de stand up comedy.

Si datorită acestor asocieri, “Cartea Junglei” nu este doar o poveste a copilăriei, este o poveste de viață, ce își schimbă fundamental sensul în funcție de vârsta la care este citită.

MIHAIL BULGAKOV – Maestrul și Margareta

Cartea, una dintre cele mai bune ale literaturii universale, a fost scrisă în Uniunea Sovietică, între 1928 și 1940, în timpul regimului stalinist, și spune povestea Diavolului, a Maestrului care ajunge în Moscova și dezlănțuie un șir de crime. În misiunea sa este inspirat de Margareta, muza lui. “Maestrul și Margareta“ combină aproape perfect fantezia cu satira socială.

Și pentru a mări suspansul, “Maestrul și Margareta” a inspirat una dintre cele mai controversate piese din muzica rock “Sympathy For The Devil”. Este piesa al cărei refren conține celebrele versuri:

“Pleased to meet you

Hope you guess my name”

The Rolling Stones, autorii cântecului, au fost considerați multă vreme sataniști. Și totul a plecat de la această carte pe care Mick Jagger a primit-o de la prietena sa de atunci, Marianne Faithfull. Ea a avut o influență foarte bună asupra lui Jagger, venea dintr-un mediu intelectual și a reușit să-l expună la foarte multe idei noi.

Jagger s-a regăsit în Maestru, iar în piesa care a devenit hit s-a pus în locul Diavolului, recunoscând toate atrocitățile comise în istorie.

Ioana Maria Stăncescu, jurnalistă și scriitoare

Pentru că eu îmi trăiesc viața cu valiza la picior, m-am oprit la niște cărți care, într-un fel sau altul, rămân legate de călătoriile mele din ultima vreme.

Fată de Camille Laurens. Am ales-o întâmplător astă vară, când, în trecere prin Arles, am intrat la Actes Sud, în librărie. A fost, cum zic francezii, un coup de foudre. Apărută în 2020, la Gallimard, cartea tocmai ce a fost publicată în română, la Editura Univers, în traducerea Sînzianei Manta. Lansarea va avea loc la Gaudeamus, sâmbătă, de la ora 17:00, la standul 126, în prezența autoarei, a traducătoarei, a editoarei Diana Crupenschi și a subsemnatei pe post de moderatoare. Această carte cu puternice accente autobiografice povestește despre ce însemna să te naști fată în Franța anilor 1960. Ce face însă Camille Laurens (membră a Academiei Goncourt), cu adevărat spectaculos în povestea ei este să ne vorbească despre condiția femeii prin prisma limbajului, insistând asupra felului în care cuvintele ne modelează și ne structurează încă de la naștere, contribuind în felul lor la ideea că femeia este, din start, inferioară bărbatului.

Bărbatul fără cap de Lavinica Mitu. Apărută anul ăsta, la Polirom, este o carte de debut cu care am ajuns să am o relație specială, după ce am călătorit șase ore, cu autoarea, în același vagon, pe drumul de întoarcere de la FILIT. Chiar dacă fiecare capitol din carte este o poveste în sine, împreună formează un tot care vorbește despre același lucru: trauma de a crește într-o familie cu un tată alcoolic și, mai pe urmă, absent. Ce reușește autoarea foarte bine este să-și adapteze vocea la vârsta eului narativ (în cele mai multe dintre povestiri, naratorul este o fetiță) și să-l facă pe cititor să trăiască „pe viu” experiențele de viață ale personajului. Este o carte a iertării, a împăcării cu sine, în care cuvintele, deși tăioase de cele mai multe ori, provoacă valuri de tandrețe.

O să rămân la literatura feminină contemporană (fiică-mea ar fi mândră de mine!) și voi menționa o carte scrisă de o altă autoare cu care am călătorit în același tren, de data asta către Iași. E vorba de Oameni fără piele de Suzănica Tănase, apărută la CDPL, în 2022. Cartea este un poem în proză, cu accente autobiografice, care se construiește în jurul morții unei mame. Dar ce construcție frumoasă! Cred că talentul acestei scriitoare este să se apropie de traumă cu blândețe, aproape cu gingășie, și să aleagă cuvântul bun care să declanșeze emoția.

Trei ai zis, nu? Eu o să-ntind un pic coarda și o să mai las un titlu. Unu la mână pentru că este o carte care merită tot ce-i mai bun și despre care nu s-a vorbit prea mult și, doi la mână, pentru că autoarea este ea însăși o poveste de om (am avut bucuria să o cunosc în toamna asta, la Bruxelles, în timpul unei călătorii). Sunt oare un călău? de Lilia Calancea, apărută tot în 2022, la Polirom. O scriitură răscolitoare, despre un subiect extrem de dur: lagărul de la Treblinka. Nu știu, zău, cu ce licori fermecate or fi hrăniți scriitorii ăștia basarabeni de le crește atâta poezie în cuvinte, dar avem de-a face cu o scriitură aparte, aproape hipnotică.

Trei cărți de la…

Episodul 1: Oana Boca Stănescu, Doru Căstăian, Iulia Iordan

Azi începe Gaudeamus și tot astăzi încep și eu un nou serial, și anume Trei cărți de la… E un instrument și nu numai, sper eu, pentru cititorii plecați în căutare de răsfăț livresc. Invitații mei sunt nume cunoscute și, deloc în ultimul rând, bibliofili autentici, la listele cărora merită să tragi cu ochiul când te pregătești să garnisești biblioteca proprie cu ceva nou. Unii au ales mai mult de trei cărți, alții au fost mai riguroși. Pe toți îi admir și îi țin pe raftul meu cel mai drag. Pe locuri, fiți gata, PLAY! 🙂

Oana Boca Stănescu, om de comunicare &imagine dichisită a cărților bune

Tora și Haftarot, noua ediție a Torei în limba română, în ediție bilingvă ebraică-română, cu transliterare și adnotări după surse iudaice de rabin Șlomo Sorin Rosen. Un volum monumental, rodul unui efort de șapte ani, adresat deopotrivă evreilor și neevreilor, începătorilor și erudiților, un izvor de inspirație morală, intelectuală și spirituală.

Cartea poate fi comandată online, pe siteul jewishbooks.ro.

Infinitul într-o trestie de Irene Vallejo, o carte-fenomen, cu un succes fenomenal de public: atît în Spania, cît și în cele 30 de țări în care a fost tradusă. O călătorie liberă, digresivă și plină de înțelepciune prin lumea cărții, un eseu despre istorie prin intermediul istoriei cărților, despre cucerirea lumii, despre cucerirea cunoașterii, despre creatorii și apărătorii ei, dar și despre distrugătorii ei. O fabuloasă aventură colectivă în care, de-a lungul timpului, mii de persoane au făcut posibilă existența cărților și le-au protejat: povestitori, scribi, luminați, traducători, vânzători ambulanți, maeștri, înțelepți, spioni, rebeli, călugări, sclavi, aventurieri…

Traducere de Silvia-Alexandra Ștefan, carte publicată în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Pandora M.

Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu. Obiectiv vorbind – unul dintre cele mai de succes romane publicate anul acesta; subiectiv – una dintre cărțile la scrierea căreia am tras cu ochiul timp de cinci ani. Nu, n-am avut ocazia să citesc manuscrisul decît foarte aproape de trimiterea spre publicare. Am avut însă în fața ochilor arhitectura romanului sub forma unor post-it-uri care se mișcau adesea, lipite pe un panou de plută. Cinci ani în care m-am mai întrebat din cînd în cînd la întersecția căror post-it-uri de acolo trăiesc eu. Iar în septembrie 2021 am aflat.

Cartea a fost publicată în cadrul colecției „Fiction LTD”, Editura Polirom.

Mircea Cărtărescu, Theodoros, Humanitas

Pentru că orice nou roman al lui Mircea Cărtărescu este în sine un eveniment. Dar şi pentru că “Theodoros” realizează o notabilă distanţare de spiritul “Solenoidului”, fiind întrucâtva o scriere mai ludică, mai relaxată, o sărbătoare a limbii şi un imn dedicat forţei literaturii.

Sonya Orfalian, Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922, Polirom

Un document şocant despre genocidul armean, o traumă istorică despre care ştim, totuşi, destul de puţin. Mărturiile supravieţuitorilor, copii la momentul cumplitului eveniment, recreează, într-o atmosferă de autenticitate atroce, câteva pagini indelebile din istoria cruzimii umane.

James Joyce, Ulise, Polirom

Este de neratat prima traducere integrală a capodoperei lui Joyce după varianta lui Mircea Ivănescu, versiune căreia i s-au adus destule reproşuri.

Bogdan Suceavă, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen şi poetica Jocului second, Polirom.

O contribuţie esenţială şi inedită la exegeza “Jocului secund”, venind din partea unui matematician care este şi literat. De neratat pentru profesorii de limba română, dar şi pentru iubitorii de literatură şi interdisciplinaritate.

Olga Ştefan, Resursa, Editura Max Blecher

Nu sunt un specialist în poezie, dar sunt un iubitor de poezie, iar volumul Olgăi Ştefan îmi pare a avea o forţă remarcabilă, în special forţa de a stoarce frumuseţe din miezul atroce al lucrurilor. Versuri impecabile, pătrunzătoare, cu irizări de laser.

Brian Greene, Până la sfârşitul timpului, Humanitas

Greene este un popularizator elegant şi elocvent, iar acest volum, generos în intenţiile lui, nu poate fi decât o bucurie pentru amatorii de ştiinţă şi nu numai.

Cornel Florin Moraru, Turnura ştiinţifică a esteticii contemporane. Cercetări de avangardă în domeniile neuroştiinţelor şi inteligenţei artificiale, Eikon

Pentru că avem de-a face realmente cu cercetări de avangardă care nu pot fi decât spectaculoase intelectual pentru cei interesaţi, iar Cornel Moraru are darul de a scrie limpede şi provocator

Dana Jalobeanu, Spectacolul filosofiei. Cum citim Scrisorile lui Seneca, Humanitas

Probabil că nici o altă şcoală filosofică din vechime nu exercită o facinaţie mai accentuată asupra lumii de azi ca stoicismul. Cercetarea Danei Jalobeanu este binevenită şi incitantă, fiind, din câte ştiu, prima cercetare de acest fel propusă de un autor român. Ca ins pasionat de stoicism, o aştept cu mare interes.

Iulia Iordan, autoare, curatoare și educatoare muzeală

În ciuda faptului că biblioteca mea este aproape haotică, am totuși un raft perfect organizat. Acolo îmi țin cărțile pe care nu le citesc niciodată doar într-un singur sens, până la capăt sau o singură dată. Sunt cărți pe care le citesc în toate sensurile, în toate stările și le pot reciti la nesfârșit. Nu am scos niciodată nicio carte de pe acest raft, doar am adăugat. De aceea, poate l-aș putea numi și raftul permanenței pentru că este miezul neclintit în marea de efemeritate din jur.

Pe lângă scrisorile lui Rilke pentru poetul mai tânăr, albumele de artă ale artiștilor Ștefan Câlția și Roman Tolici, „Împotriva interpretării„ de Susan Sontag, „Uzina flora” de Tudor Opriș sau cărți de Simion Florea Marian, stau două autobiografii fabuloase, „Confesiunile unei dependente de artă”, de Peggy Guggenheim și „Încălcând toate granițele” de Marina Ambramovic. Mai sunt acolo și câteva cărți românești pe care eu le prețuiesc în mod special și pe care, prin intermediul Ioanei, vi le recomand.

Sînt alta de Svetlana Cârstean

Închide ochii și vei vedea orașul de Iordan Chimet

Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan

Pe această cale îi transmit lui Moș Crăciun una dintre dorințele mele: să-i ajute pe librari să vadă oportunitatea (nu doar pe cea financiară) de a promova literatura autohtonă. Ar putea să le așeze sub brad, de exemplu, o opțiune de căutare online nou nouță care să se cheme „autori români”. Fără mici, dar eficiente forme de responsabilizare și responsabilitate, vom rămâne doar o cultură a traducerilor. Case împodobite cu cărți de toate felurile vă doresc!

#prinOraș

Început de Iarnă URBANĂ

E sezonul târgurilor, al pop-up shop-urilor și al urbanității date cu scorțișoară, care invită la explorare, degustare și, de ce nu, îndulcire a perspectivelor citadine.

Am promis că voi face un mic exercițiu săptămânal de colecționism online, așa că revin cu propuneri de povești care mi se par interesante și bune de dat mai departe către cititori, friguroși, năzuroși, zăpăciți și agitați ca mine, care nu mai știu în câte, cum și de ce să se împartă, mai ales când au și cadouri, și evenimente de bifat.

Între 7 și 11 decembrie se întâmplă la deja tradiționalul Romexpo (unde altundeva?) Târgul de Carte Gaudeamus. În uzina cu pricina muncesc și eu săptămâna aceasta. Mă gândesc să fac, eventual, un #jurnaldetârg pe Instagram, cum am făcut în vară și de la Bookfest. Revin, oricum, aici cu sugestii de cărți, autori, ilustratori de reținut, căutat și/sau pus pe listă. Mă aștept la aglomerația și festivismul deja consacrate, dar sper să existe și micile momente de strălucire care desenează bucurii reale, dincolo de toate gardurile vopsite.

Dacă tot am vorbit de ilustratori, tot miercuri se deschide, la White Flat Gallery, o expoziție cu vânzare a unora dintre cei mai interesanți artiști de la noi – Oana Ispir, Anca Smarandache, Diana Tivu sunt doar câteva nume, dar găsiți lista completă a expozanților, precum și detaliile evenimentului aici.

Sursa foto: White Flat Gallery

Pe 10 și 11 decembrie (adică sâmbătă și duminică), la Carolia Social House (Strada Madrid, nr.4), are loc Pop-up shop de iarnă Cup & Candle & Super Friends, unde Super Friends sunt Fata cu Prosecco, Eltung Flores și Cuvinte aurite. Personal, sunt mare fană a porțelanurilor curatoriate de Oana D. Botezatu, așa că, dacă nu mă doboară Gaudeamus-ul de anul acesta și nu cad secerată pe altarul cultural, îmi propun să mă bucur măcar o oră de reîntâlnirea asta pe care o intuiesc plină de răsfăț elegant și creativ, din care vreau musai să gust măcar o linguriță :-).

Tot de pe 10 decembrie începe și Dichisar de iarnă, la Impact Hub Universitate. Vor fi două weekend-uri de târg care te invită să #buylocal și să-i susții pe micii artizani și creativi. Oferta e largă, de la bijuterie contemporană la găselnițe gourmet. E cam greu să nu dai cel puțin peste un cadou (inclusiv pentru tine).

Sursa foto: Dichisar

Tot pe 10 e Târg de Crăciun și la Fundația Calea Victoriei, cu delicatese culturale frumos rânduite într-un interior plăcut. Detalii despre ofertă, surprize și reduceri (există și așa ceva) găsiți aici.

În sfârșit, tot pe 10 (știu, totul se întâmplă pe 10), începe și Assamblage Fine Christmas (sunt tot două weekend-uri, ca la Dichisar), cu designeri de bijuterie, ilustratori, pictori, artiști new media și un foodtruck care am înțeles că figurează printre tentații :-).

Deocamdată, cam atât, dar, dacă mai știți de alte târguri care pot fi de ajutor celor care vor să bifeze țintit cadouri mai puțin convenționale, nu ar strica să punem mână de la mână și să completăm lista asta cu evenimente simpatice, pentru care să merite să-ți pui mănușile și să iei orașul la pas.

Ne-auzim!