Despre mine

IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU

Scriu. Încerc să metabolizez lumea căutându-i o sintaxă, explorând-o semantic, reinventând-o ficțional. Citesc (de la Shakespeare la Burgess, de la Toni Morrison la Kazuo Ishiguro, de la Arundhati Roy la Aravind Adiga, de la JR Moehringer la Jonathan Safran Foer și tot așa…). Am făcut direct de radio aproape toată viața mea adultă. Am făcut și câteva interviuri (primele care îmi vin în minte sunt cele cu Richard Flanagan, David Grossman, Mathias Énard, Andrew Solomon, David Mitchell, Elizabeth Gilbert, Isabel Allende, Evgheni Vodolazkin, David Lodge, Jonathan Safran Foer (da, din nou el), Nicole Krauss, Alain de Botton, Guzel Yakhina, Jonah Sachs, John Freeman, Jón Kalman Stefánsson, Jhumpa Lahiri, Bernardine Evaristo, Narine Abgarian, Anthony Doerr… the list goes on. And so does the beat :-). Din fiecare am învățat câte ceva.

Scriu și am scris, mai mult sau mai puțin constant, pentru Forbes LifeLiternetEsquire, Harper’s Bazaar, The One, ELLE. Îmi plac ciulinii, înghețata de vanilie, conversațiile cu miez, parfumurile cu frangipani și un strop de piper, cerceii lungi, elefanții, cum sună mătasea, cum se plimbă prin memoria mea niște voci, căștile colorate, câteva orașe în care am trăit aproape ficțional, cum vine dimineața peste o plajă plină de scoici, cabinetele de curiozități, cum se vede lumea în câteva perechi de ochi, faptul că încă nu știu cum se termină paragraful…

Foto: Lucian Năstase

Menta & Rozmarin

cultura gastronomica si explorari culinare

Casa Jurnalistului

Scrie cu sufletul tău şi reciteşte cu sufletul altora.

Pași către propriul suflet

Ligia Moise, psiholog clinician

why is a raven like a writing desk?

writing letters to my thought mates