Corint Junior

Reading List Reloaded

Ne apropiem de Bookfest și plouă în jur cu titluri bune, așa că simt că voi naviga în episoade succesive pe lista aceasta, deocamdată garnisită strict cu titluri autohtone. Cele mai multe sunt delicatese pentru un cititor sclifosit, nehotărât și dominat de alegeri eclectice, așa ca mine. Sper, totuși, să fie de folos tuturor celor care se agață de un fir în Labirint, (zise ea, ca o Ariadnă modestă ce se afla :-). (Presupun că Minotaurul din povestea asta e bugetul, dar nu vreau să stric ziua nimănui, nici măcar pe a mea, așa că propun să abandonăm acest capitol și, vorba… scenaristului, mai bine-un cântec vesel să cântăm).

Osmé. Antologie de texte pentru nasul oricui, de Claudiu Sfirschi-Lăudat, e o carte pe care o știu de când era mică :-). Adică idee, schiță, mireasmă răzlețită într-un laptop. De-atunci o aștept și mă bucur de ea. Ei bine, acum a apărut. E un muzeu al mirosului, o istorie culturală, un răsfăț antropolgic cartea asta, superb ilustrată de Silvia Irina Zimmermann, apărută la Peter Pan Art &Entheos. Te plimbi prin traduceri iconice ale textelor clasice, de la Platon la Plotin, dai de „înmiresmarea” din Divanul lui Dimitrie Cantemir, culegi de pe jos batista parfumată din Război și pace, de Tolstoi, simți carnea trandafirilor din poemul lui Kavafis (despre care am aflat prima oară de la Jón Kalman Stefánsson, da, spre rușinea mea, l-am descoperit târziu), te sufoci de mirosul bucătăriei lui Winston, din 1984, de Orwell. Și tot așa. Parfumul e prezență, e boală, e izbăvire, e fuior de suflet și legământ de moarte. Nu știu să existe, în limba română, o altă carte cum e asta, așa că o recomand din toată inima și, dacă sunteți în căutare de mai multe povești olfactive, vă trimit pe blogul acesta înmiresmat care o să vi se lipească de vârful nasului ca timbrul de scrisoare :-).
Orașele. Primii 6000 de ani, de Monica L. Smith, tradusă de Alina Popescu și apărută la Editura Corint în colecția Istorii urbane m-a cucerit de când am văzut că e recomandată de Zahi Hawass, egiptologul meu favorit în copilărie (mă rog, cred că eram deja mare când mă uitam la Chasing Mummies, pe History Channel, dar să trecem peste…). Ce face Monica L. Smith în cartea aceasta nu e doar o istorie a urbanității, ci una a comunității, a omului, până la urmă, care își accesibilizează spațiul, a călătoriei, a comerțului, a sănătății. E o explorare a măruntaielor cetății făcută cu armele arheologului. Un periplu care pornește din „groapa de gunoi de la Monte Testaccio” și… nu vă spun unde sfârșește, pe principiul (atât de des exhibat, știu) „nu vreau să dau spoilere!”. Vă mai spun doar că Monica L. Smith predă antropologie la UCLA și că a făcut săpături arheologice în Egipt, India, Marea Britanie, Italia, Tunisia, Bangladesh, Turcia și Madagascar.
Abandon, de Abdulrazak Gurnah, tradusă de Andreea Năstase și apărută la Litera. Nobelul pentru literatură din 2021, da. Dincolo de renumele autorului, am auzit lucruri minunate despre cartea aceasta politică, senzuală, în care istoria unor generații e țesută pe armătura colonialismului, ale cărei pagini abundă de djini și de ecouri ale istoriei sclaviei, ale Oceanului și ale unui continent african dezbrăcat de clișeul romantic din proza britanică.
Înainte de Eden, de Margaret Atwood. Proaspăt apărută în colecția Corint Fiction a Editurii Corint, în traducerea Gabrielei Nedelea, e o explorare a crizei vârstei de mijloc la ambele sexe, cu umorul tăios marca Atwood, cu revizitarea unei fantome vag hamletiene, cu seisme în interiorul unui cuplu ai cărui membri împart doar dorința de a se despărți. Sigur, e un cocktail narativ ceva mai sofisticat decât acest paragraf reducționist, cu elemente de intrigă secundară tipice autoarei – depresie, adulter, sinucidere, manipulare și, mai ales, ideea de viață dublă, de meandre ale personalității care nu eșuează niciodată în predictibilitate. Între toate acestea tronează niște fosile de dinozaur (pe cuvânt!!!! :-). Cartea a apărut pentru prima oară în 1979, așa că se pretează speculațiilor intertextuale pe care sunt convinsă că le vom face cu toții.
Trei surori, de Heather Morris, e un roman apărut la Humanitas Fiction, în traducerea Luanei Schidu, care se înscrie în seria celorlalte volume ale autoarei – Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi. Este povestea a trei adolescente din Slovacia, Livi, Cibi și Magda, ajunse la Auschwitz-Birkenau și a luptei lor pentru supraviețuire. Ca și în celelalte romane care abordează tema Holocaustului, și aici Heather Morris pornește de la un sâmbure de realitate. E impresionant, de altfel, felul în care narațiunile se oglindesc una într-alta, inclusiv prin mărturiile finale și prin materialul fotografic care te smerește și te înfioară deopotrivă, pentru că ajungi, la capătul cărții, mai aproape de grozăvie și de cioburile vieților pe care Holocaustul le-a mestecat între fălci.
Cozonac la patru mâini. Ohara Donovetsky la taifas cu Doina Jela, Editura Darclée. Am primit cartea asta chiar înainte de Paști (mulțumesc, Ohara, și pe această cale) :-). E o delicatesă epistolară, în care conversația nu lasă în urmă efluvii de rom și scorțișoară, ci o bogăție teribilă de intarsii culturale. De la The Wasteland, a lui T.S. Eliot la marea literatură rusă și de la dinamica Orientului cu Occidentului la filmul european, fiecare pagină e zămislită dintr-un aluat gourmet, iar ce le leagă, dincolo de plăcerea dialogului atât de viu și delicios de sinuos, e călătoria. E dansul continuu cu alteritatea. E plăcerea de a scotoci în sertarele altei minți. Sau așa mi se pare mie. Aștept să citiți, dacă nu ați făcut-o deja, și să comparăm împreună feliile de povestea. A mea e obligatoriu cu mac, pentru că așa făcea, numai pentru mine, cred (că numai nouă ne plăcea), cineva care-mi lipsește foarte mult. Dar despre asta, mărite Șah Riar…
Cartea greșelilor fatale, de Dashka Slater, tradusă de Antonia Gîrmacea la Corint Junior. O ador pe Dashka Slater! De la Corabia cu coarne. Cartea aceasta nouă e de middle grade, e tapetată cu hărți, cu obiecte misterioase, cu goblini, cu zâne, cu acumulări de tensiune și elemente detectivistice. Amazon Best Books 2020. Las aici un teaser făcut de Dashka, în caz că nu v-am convins :-):

Povești somnifere, de Vlad Stroescu, ilustrate de Andreea Dobreci, Humanitas Junior. Vlad Stroescu este psihiatru și, dacă e să o credem pe Ana Alfianu, una dintre autoarele mele favorite pentru copii (ce carte superbă e Val și Cetatea Sufletului!), scrie „povești proaspete, pline de umor și candoare” în care încap și explorări, și împrieteniri, și proiecții de toate felurile, pentru cititori mai mari și pentru cititori mai mici. (Dacă nu sunt chiar soporifice să nu vă supărați pe mine, când se va inventa dispozitivul instant de adormit copilul care mai vrea să stea aninat de poveste chiar dacă au trecut două ore și patruzeci și cinci de minute, promit să vă spun!).

Și cu asta, vorba lui Bugs Bunny (sper că Bugs, totuși, nu Porky), that’s all folks, că până și Șeherezada se ducea la culcare și lăsa povestea-n coadă de pește, la sfârșitul programului de seducție narativă.

ALAS, POOR YORICK…

World Book Day

De curând, zapând fără țintă, am dat peste Anonymous. Filmul lui Roland Emmerich din 2011. Mi-am amintit aproape nevralgic cum l-am văzut prima dată, cum din substanța lui au crescut conversații despre De Vere, și Oxford, și Marlowe, și conspirații, și Ben Jonson, și Stephen Greenblatt, și Deborah Shaw și toată enigma aceasta fantastică, halucinantă care e opera lui Shakespeare.

In faith, I do not love thee with mine eyes, spune Shakespeare în sonetul 141, favoritul meu dintotdeauna, poate pentru că descrie cel mai bine relația voluptuos intuitivă a cititorului cu literatura care-l bântuie, îl recalibrează, îi testează plasticitatea neuronală, îi pune simțurile pe talgerele imaginației și-l leagă, justițiar, la ochi, până când cuvântul devine materie, esență, muzică.

În fiecare an, pe 23 aprilie, infama lună crudă, scriu despre cărți, despre literatură, un pic și despre sărbătoritul zilei, despre adicții beletristice și flirturi narative, despre ce și cum citesc, despre cât de adânc mă pierd în pagină și despre cine (re)devin când locuiesc în mintea altcuiva. Cum am mai spus de atâtea ori, cheers, Master Shakespeare, always a pleasure!

Pentru azi am ales, așadar, oarecum festiv. Nu că nu aș face asta mereu, dar, de data aceasta, sunt volume pe care așa le percep – ca pe un răsfăț dus la extrem într-o epocă austeră, ca pe un moment de nesperată extravaganță mentală într-un continuum eminamente searbăd.

O să încep cu Maggie O’Farrell. Știu că a mai fost pe lista mea. Acum, însă, am citit-o, într-un weekend pe care l-am perceput ca pe o vacanță. Am zăcut și am citit, am trăit un pic în lumea lui Agnes, care vede lumea cu un ochi interior, ca de Pythie, care simte ritmuri ale vieții ca pe o vâltoare a sângelui și ale cărei degete citesc hărțile sufletului în timp ce ele se scriu. E o carte ca o grădină sălbatică, năpădită de rogoz verde, zadă, scoruș și ochiul boului (da, e magistrală traducerea Mihaelei Buruiană! Chapeau bas!). Pentru personajul lui Agnes există un cuvânt în care încap mitologie și poezie celtică, spiritul jumătate magic, jumătate profund teluric al unei lumi de barzi, druizi și elfi ai pădurillor: eerie. O stranietate jucăușă, care farmecă și năucește deopotrivă. Din el izvorăște ființa aceasta care, în cartea lui Maggie OFarrell, se luptă cu ciuma, cu freamătul prea mare din sufletul iubitului ei, cu scena vizibilă și cu cea ascunsă privirii, cu forma unei case, cu aerul dintre ea și ai ei, cu fantome, cu fantasme. E o carte splendidă. Am iubit fiecare cuvânt. A sensual feast, cum ar spune autorul niciodată numit.

Foto: Marius Constantinescu. Hamnet, Maggie O’Farrell, Pandora M

O altă carte, extrem de diferită și de tulburătoare, într-un fel, e Fată, femeie, alta, de Bernardine Evaristo, Corint Fiction. Am tot vorbit despre cartea asta, am moderat și un eveniment de lansare, cu Ioana Pelehatăi, Fatma Yilmaz și Ana Antonescu în postura unor cititoare avizate și extrem de atente la nuanțele care fac din această apariție editorială un eveniment. Nu e vorba, aici, doar de sincronicitate cu ce se întâmplă în lumea literară (Evaristo a luat Booker în 2019 pentru cartea aceasta, premiu împărțit cu Margaret Atwood, pentru Testamentele), de statement politic sau de momentaneitate socială – e vorba de felul în care forma poetică a acestei proze în care se simt ecouri de Ginsberg, de Whitman, de Roxanne Gay, de Tracy Chapman reflectă diversitatea lumii, uneori chiar a lumii cuprinse într-o singură persoană a cărei identitate se schimbă, se modelează cu fiecare nouă etapă de viață. Douăsprezece femei văd lumea, se văd pe ele însele, aleargă prin povești care se intersectează uneori, se luminează reciproc, comunică, își desenează tăceri, spații goale și atingeri lipsă, așa cum și punctuația din frază lipsește. Viața însăși are arareori punctuație și mult prea puțină curtoazie sintactică, dacă stai să te gândești. Băltește, însă, lexical și te zăpăcește semantic. Mai mereu. E o carte experiență. Ca stil. Ca substanță. Ca probă de curaj. E minunat că există acum și în românește, într-o versiune pentru care Adina Ihora merită aplauze la scenă deschisă.

Una din cele mai surprinzătoare și frumoase întâlniri literare din primăvara aceasta

O altă carte pe care o așteptam și care, intelectual, s-a dovedit a fi un foc de artificii e volumul lui Robert Macfarlane, Lumea de sub noi, Polirom.

E o coborâre în Infern(uri) încărcată de o poezie densă ca un parfum greu, care lasă în urmă efluvii de scepticism cu privire la viitorul nostru, ca rasă. Călătoria, aventura, descoperirea, teama atavică de întuneric, tenebrele interioare, dimensiunea atotdistrugătoare a omului încap în paginile acestea care vorbesc despre toate lucrurile pe care le îngropăm: amintiri, secrete, dorințe. Suntem, noi înșine, lumi etajate, uneori complet necunoscute, dat fiind că omul vânează lumina și e prea puțin dispus să exploreze subteranul. Iată însă că subteranul, pivnița, tainița umbresc nu o dată soarele și întunecă speranța. Cartea lui Macfarlane e o istorie intelectuală a dedesubturilor, și greu, și delicios de digerat.

But my five wits nor my five senses can
Dissuade one foolish heart from serving thee,

… unde thee rămâne această foarte proaspătă apariție Woolf, cu Doamna Dalloway și Camera lui Iacob reunite în același volum. Ediția, în sine, e superbă, iar Woolf rămâne autoarea care a construit camere de libertate în imaginațiile atâtor autoare încât ea, cea atât de greu încadrabilă, e, cumva, canonizată de pionieratul ei. Aștept zilele libere ca să o parcurg pe îndelete și, deloc în ultimul rând, sper că acest volum va naște conversație, dezbatere și, de ce nu?, revizitări necesare.

Foto: Marius Constantinescu. Doamna Dalloway. Camera lui Iacob de Virginia Woolf, Corint Clasici ai Literaturii

O altă carte pe care Maria și cu mine o așteptăm de multă vreme vine de la J.K. Rowling. Da, e Ickabog. Și acum, că știm deja de apropiata deschidere la New York, pe 3 iunie, a unui fabulos magazin Harry Potter pe trei niveluri, parcă visăm și mai tare la lumea aceasta pe care Maria, căreia Iepurașul încă nu i-a adus cartea, dar… m-am întâlnit cu el la Cărturești și așa plănuia, sper să o exploreze, cândva, și la propriu. Ce să zic… Protego Maxima. Fianto Duri. Repello Inimicum. Să ne fie spre apărare tuturor. (O să las aici o bucățică de poveste, citită de J.K. herself. Știu. Magic 🙂

Foto: Marius Constantinescu. J.K. Rowling, Ickabog, Arthur

Pe lista mea de #wishful, adică în așteptare pe noptieră, stau și următoarele trei minuni, pe care visez să le citesc pe îndelete și despre care aș vrea să scriu curând mai pe larg. Prima ar fi această superbă apariție din colecția Orion, Nemira, coordonată de Laura Câlțea. Mie toate Istoriile Evului Mediu îmi fac cu ochiul (bestiarii, anluminuri, boare de miros de scriptorium, ooooo, da), dar cu aceasta, a lui Minois, a fost dragoste la prima vedere și ticăi pe lângă ea exact ca un copil în fața vitrinei cu ciocolată. O recomand, deja, așa, pe necititelea, oricărui spirit gourmet cu apucături medieviste. Splendoare, ticăloșie și un whippet pe copertă. Ce să-ți dorești mai mult?

A doua e cartea lui David Barclay Moore. În care un băiețel își construiește o lume nouă din piese de Lego disparate. E o carte despre bullying și despre cât de greu ne e să digerăm diferența. Despre centru și margine. Și tensiunea dintre ele. Și tot ce se naște din tensiunea asta. Pulsatilă. Violentă. E una din cele mai curajoase apariții în colecția Corint Junior și sper să vorbim mult timp despre panașul ei. E foarte multă nevoie de stele și de iubirea care le mișcă, în prezentul nostru țeapăn. Abia aștept să citesc cartea asta.

În sfârșit, În amintirea memoriei, de Maria Stepanova, Humanitas Fiction, e, la ora actuală, una din cărțile despre care toată lumea vorbește și cred că pe bună dreptate. Până ajung la proza aceasta cu tușe autobiografice, am citit-o pe Stepanova ca poetă – e profund intertextuală, cu abilități ludice remarcabile și un gust special pentru jonglerii culturale rafinate. O să las o mostră aici, pentru toți amatorii de artisticării.

Cam atât pentru azi, Master Shakespeare. E un an tare amestecat, cu un soi de ciumă și el, puzderie de îngeri și demoni pe fiecare umăr. Multe de citit, măcar.

Only my plague thus far I count my gain,
That she that makes me sin awards me pain.
William Shakespeare, Sonnet 141

CăRȚIȘOARE

Pentru că ideea mea de primăvară vine cu un pic de răsfăț la pachet și pentru că răsfățul include evadare ficțională, am ales câteva cărți de citit, parcurs, răsfoit la început de martie. Pe unele le-am citit, altele sunt pe lista mea și abia aștept să ajung la ele.

O să încep cu #wishfulthinking, și anume cu Hamnet, cartea pentru care Maggie O’Farrell a câștigat Women’s Prize for Fiction în 2020, o nouă bijuterie a colecției Anansi de la Pandora M. O tragedie shakespeariană în interiorul familiei lui Shakespeare, o pandemie, un fiu concret și imaginar deopotrivă. Abia aștept să ajung la ea, nu doar pentru că Shakespeare e slăbiciunea mea dintotdeauna, ci și pentru că O’Farrell pare o autoare absolut fascinantă, care cartografiază un teritoriu cu atât de mulți sori negri încât era, cumva, nevoie de lună și de toate stelele din poveste… O las pe ea să vă spună mai multe, într-o înregistrare care mie, una, mi-a luminat dimineața.

Maggie O’Farrell, despre Hamnet

2. Voi continua cu o carte care mă entuziasmează, pentru că e despre Marco Polo și corăbii vikinge, despre explorare ca formă de supraviețuire și despre tehnologie ca poezie a supraviețuirii. Am tot vorbit despre volumul lui Andrew Rader, Departe de lumea cunoscută, Editura Corint, colecția Corint Future, pentru că realmente mi se pare fabuloasă în efortul ei de a demonta clișee, de a ne duce departe, mai departe decât știam că putem merge, tocmai pentru a ne arăta cât de aproape suntem, în fapt, unii de alții. Las aici înregistrarea interviului meu cu Andrew, cu și despre care puteți citi, de altfel și aici.

3. Cumva în ton cu luna asta e Confesiunea lui Jessie Burton, de la Humanitas Fiction. Alfred Hickling, de la The Guradian, a spus despre ea că e un triumf. La mine e tot pe lista cu #wishfulthinking, așa că aștept cu nerăbdare primul weekend mai relaxat și, eventual, mai cu soare ca să parcurg în liniște volumul ăsta despre literatură, maternitate, depresie și nevoia constantă, intimă a scriitorului de alteritate, de spații imaginare, în care să construiască lumi cu pereți străvezii.

4. La capitolul cărți care se văd pe Netflix :-), cred că Vești din lumea întreagă, de Paulette Jiles, Corint Fiction, o să vă țină și în pagină, și în fața laptop-ului, pentru că e, dincolo de osatura de western, arheologia delicată a unei relații în care există și traumă, și tandrețe redescoperită, și familie, în sensul larg al celor care ne iubesc, ne apără și ne călăuzesc spre mai bine, uneori în ciuda îndărătniciilor și șontâcăielilor noastre. Dincolo de asta, e despre cum citim lumea. Și despre cum ne e citită :-).

5. La mine acasă Dragonii sunt la mare preț, așa că, trecând într-o ligă mai mică, trebuie să vă spun că Dragonul 32, imaginat de Victoria Pătrașcu, a ajuns și la mine, cu ilustrațiile de vis ale Mihaelei Paraschivu cu tot. Ce minune e cartea asta! Și ce frumos, cald, apropiat se vede orașul de la înălțimea lui Teo. Sunt foarte fericită că o cunosc pe mama ei, în mod clar una din cele mai fermecătoare și generoase povestitoare din câte știu. Cartea a apărut la Editura Cartea Copiilor și aseară ne-a oprit un pic timpul în loc, lucru care a ajuns să-mi fie prețios dincolo de orice cuvânt aș putea rătăci în ochii unui dragon hâtru și blănos, cam ca Falkor cel din Povestea fără sfârșit a lui Michael Ende.

Maria, eu și Heels, cel mai proaspăt dragon (de pluș) care citește cu noi

6. Tot pentru copii, până ajungem la lista Mariei (am promis că fiecare pachet cu cărți va avea și recomandări de la ea, special pentru cititorii mai mici, și mă țin de cuvânt :-), alegerile mele sunt Un an haihui, de la Arthur, De Richard Peck, carte câștigătoare a Medaliei Newbery. E o poveste cu o bunică absolut grozavă, mai multe vânători de vulpi și încă și mai multe plăcinte cu dovleac. Noi am pus-o deja pe raftul de must read. Cealaltă e o vrajă clasică, și anume Grădina secretă de Frances Hodgson Burnett, Corint Junior. Neapărat de văzut și filmul, cu Colin Firth și Julie Walters, în regia superbă a lui Marc Munden. Cartea e despre o fetiță care ajunge din India copilăriei în Anglia natală, numai pentru a dezlega tainele unei lumi ascunse, interzise, făurite din trandafiri cățărători, păsări fantastice și secrete care se cer scoase din sipetele lor prăfuite. Și, deși mie îmi plac ciulinii mult, am păstrat versurile astea două, care mi-au vorbit despre grădinile interioare și felul în care ne fac ele să înflorim.

”Acolo unde îngrijești un trandafir, copile,

Ciulinii nu au ce căuta.”

7. În sfârșit, alegerile Mariei, pentru cititorii mici și părinții lor. Asta pentru că eu cred în cititul împreună. E cel mai frumos Mărțișor 🙂

READING LIST

Ce am mai citit, ce așteaptă pe noptieră, ce nu lipsește din bucătărie

Nu a fost o perioadă cu multe cărți, dar câteva rămân cu mine, unele accesorizate cu interviuri, cum e cea a lui David Grossman, De mine viața și-a tot râs, de la Polirom. Dincolo de întâlnirea aceasta incredibilă, pentru mine cartea este, fără discuție, cea mai puternică din câte am citit în ultimul timp. Povestea Ninei cea sfâșiată de viitorul care mușcă deja din memoria ei, a Verei, care nu lasă trecutul să o devoreze și a lui Ghili care, între mamă și bunică, descoperă fâșia de durere ce i se cuvine, e atât de tulburător scrisă încât îmi e greu să aleg o scenă, o imagine, o senzație, o spaimă, o bucurie intelectuală din toate cele care m-au traversat citind. Am să rămân cu momentul tentației primordiale, orchestrat într-o livadă de avocado, unde doi orfani descoperă păcatul și salvarea și pornesc în povestea lor, ruptă în unghiuri și paragrafe de generația următoare.

Cartea aceasta, de la Nemira, care ne plimbă prin Belle Epoque în traducerea magistrală a lui Radu Paraschivescu, e un regal, mai ales pentru fanii lui Barnes, între care mă număr. Dar nu numai pentru ei. O deschizi și dai de Pozzi, ”dezgustător de chipeș”, de ”mustăciosul Robert Proust”, fratele lui Marcel, de o lume care te soarbe ca pe o spumă de lapte tivită pe sufletul cafelei. Oscar Wilde, Jean Lorrain, Henry James, Sarah Bernhardt ies la rampă în scrierea aceasta cu alură de scenă mereu deschisă. Te consumă spectatorial, te implică beletristic. Începe, după cum ne avertizează autorul, cu haina, nu cu bărbatul. Cu un singur papuc de brocart. Cu un tablou de John Singer Sargent. Crește mitologic, scandalos, fără fisură narativă. Priceless.

Într-un cu totul alt registru, o conversație absolut savuroasă din ultimul timp a fost cea cu Ross. Ross Welford scrie pentru copii și adolescenți. Am citit cartea lui, Ce să nu faci dacă devii invizibil, de la Corint Junior, și am plonjat într-o discuție despre cum se amestecă, în proza aceasta, singurătatea, pericolele nesfârșitei lumi a net-ului, bullying-ul, cu tot ce presupune el. Mi-a plăcut metafora invizibilității. Cum nu ne vedem unii pe alții, cum deformăm ce vedem. Cum vedem altceva… Pe altcineva. Inclusiv în oglindă.

Ok, să trecem mai departe. E fabuloasa colecția cea nouă de la Pandora M, Anansi, coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu. Eclectică și puternică literar, ca o declarație identitară. Le-aș citi pe toate odată! Am devorat Bine ai venit în America!, de Linda Boström Knausgård, abia aștept să le bifez pe celelalte. Jurnalul unui librar, de Shaun Bythell, e următoarea pe lista mea. Din ce citesc despre ea, e exact ce îmi trebuie acum, când se mohorăște și vreme, și stare interioară, și cam atât. Sper.

O altă carte excesivă, dar, într-un fel, emblematică pentru îngrozitor de talentata Jeanette Winterson e Frankissstein, de la Humanitas Fiction. Are un sărut închis în titlu, are și mai multe planuri, dintre care, personal, îl prefer pe cel de pe malul Lacului Geneva, unde, în 1816, soții Shelley, Byron și medicul lui Shelley au petrecut o săptămână ploioasă, presărată de jocuri mai mult sau mai puțin ortodoxe. Mary cea de 19 ani a scris despre monstrul lui Frankenstein. Și lumea s-a schimbat. Între tușele foarte groase, stridente, Winterson strecoară incredibil de multă poezie, dialoghează cu Shakespeare, își dezvelește abilitatea de a crea, deopotrivă, replică scăpărătoare și angoasă pâcloasă, trenantă, extremă. E o carte definită de ironie amară și vulgaritate care drapează momente de reverie frisonant de frumoase. Pentru mine a fost, în primul rând, un roman despre singurătatea creatorului în lume. Am vorbit puțin desprea ea, cu Alina Purcaru.

O altă carte care m-a bucurat, în ultimul timp, e cea a lui Samin Nosrat, Sare, grăsime, acid, căldură, Editura Litera. Pe Samin am descoperit-o grație minunatei Andreea Chiriac Hentea. De atunci, o citesc aici, am văzut toată seria pe Netflix și uite că am ajuns să o am și în bucătărie.

Necazul ar fi că mi se face foame citind-o. Cam ca acum. Șansa mea ar fi că Marius face paste azi.

În sfârșit, m-am hotărât ca, dacă tot aleg, la finalul lunii, câteva cărți care îmi plac, care mă intrigă, pe care vreau să le citesc sau din care am păstrat o idee sau un moment, să o provoc pe Maria să facă o selecție și să propună și ea o carte. A ales… multe, dintre care, la insistențele mele de a păstra una, am rămas cu Prietenul meu imaginar, de Michelle Cuevas, apărută la Arthur. Zice că i s-a părut o poveste originală, cu suspans și că a impresionat-o mult Jacques Papier, personajul care călătorește și trece prin aventuri (așa mi-a zis să scriu! :-)), pentru a regăsi, în cele din urmă, un ”acasă” tandru și cald. (Ok, eu nu am citit cartea, dar expunerea ei a fost foarte entuziastă – mă gândesc chiar ca data viitoare să o las să scrie singură :-).

Ce rămâne pe listă: Colson Whitehead, neapărat, Maria Semple, Azi va fi altfel (am nevoie de ceva mai light, care să mă însenineze), Slavenka Drakulić (mi-a recomandat-o Oana Boca și ea mă intuiește foarte bine), Mary McAuliffe, pentru că perioada asta din an obișnuia să(-mi) fie sinonimă cu Parisul, Atwood, dar despre asta sper să vă povestesc mai pe larg, cât de curând :-). Mi-e foarte dor de Tartt. Și un pic de Faulkner.

Ah, și să nu uit! Last minute, ca la shopping. Joseph Campbell în dialog cu Bill Moyers. Puterea mitului, de la Editura Trei. Îți amintește ce înseamnă jurnalism cultural, conversație consistentă, versatilă, flexibilă, mitologie, cu toate frumusețile ei revărsate peste lumea asta cenușie în care trăim acum. M-a făcut să visez la mai multă culoare. La mâine. Un alt mâine. Cu alte povești.