artă

Decembrie. Note din agendă.

Adică, una peste alta, o colecție capsulă de întâmplări și locuri din oraș cu poveste, cu cadouri, cu ciocolată caldă și, poate cel mai important, cu un pic de respiro și de diafan care trece dincolo de ambalaj.

La #Târgdefrumos vreau să merg, ce-i drept, pentru lumânări, pentru ilustrații, pentru porțelan, pentru starea de cozy&spice&everything nice, dar, mai ales, pentru Oana, Andreea, Bogdana și toată pleiada asta bavardă și familiară de oameni care inventează bucățele disparate, dar atât de bine armonizate de frumos. Îți face realmente plăcere să-i (re)vezi, să-i întrebi ce se mai întâmplă în bucătăriile lor creative, ce idei mai sfârâie pe foc, cum mai e lumea lor, a micilor antreprenori care văd lumea with a twist și știu să o transforme în obiect/stare/idee/reverie/bucurie de colecționat. Ne vedem acolo!

Tot în weekend-ul 9-10, dar și în weekend-ul următor, Palatul Universul e inima festivă a Cartierului Creativ, unde cumpărăturile, conversația, cafeaua specialty băută în ritm de slow living și eventual accesorizată cu o felie de orange bread de la Beans &Dots pot fi punctul terminus al unei plimbări fără sanie cu reni, dar cu spiritul unui Moș Crăciun urban purtat cu panaș prin oraș. Detalii aici.

Dacă tot vă plimbați prin centrul Bucureștiului în weekend, o variantă e și Dichisar, o prezență deja rituală în decembrie și nu numai. De la haine la bijuterie contemporană, de la globuri la jucării și de la produse gourmet la condimente, recipiente și ustensile de gătit, tentațiile există și se diversifică de la o ediție la alta, așa că nu e de ocolit. Partea bună e că, dacă ratați o ediție, Dichisar de iarnă e un târg serial în care puteți plonja de la orice episod și din orice minut – e imposibil să nu prindeți ideea :-).

Dacă sunteți din Cluj, pe 10 decembrie, de la ora 17.00, se întâmplă la Librăria Bookcorner lansarea volumului Rătăciri deliberate (Litera), care a făcut cunoștință cu lumea la Gaudeamus, unde am fost și eu printre cei care s-au bucurat de viteza cu care au dispărut cărțile din stand. Doina îmi e prietenă de mult timp, mi-a fost colegă și am descoperit cu încântare în ea o prozatoare abilă, care mixează forța cu fragilitatea și manevrează minunat timpul în relație cu memoria. Profit de acest eveniment, așadar, pentru a vă face o primă recomandare de carte, ca o notă pe un colț de caiet, la pachet cu promisiunea că voi reveni cu o listă completă (în măsura failibilităților mele 🙂 de titluri care mi s-au lipit de creier, care mă bântuie sau pe care abia aștept să le citesc în vacanță.

Și, dacă tot e vorba de prieteni, mâine, revenind la București, abia aștept să-i aplaud pe Vlad Niculescu și pe Shaun Bythell, un duo pe care-l intuiesc delicios, hâtru și bisat intens de bibliofilii care vor veni să-i vadă la Cărturești Verona. Intuiesc anecdotică de librărie, povești cu scriitori și volume rare, serendipity și comunități legate de toată feliile de viață, istorie și emoție umană care se întâmplă pe un raft.

Un eveniment pe care îmi propun să nu-l ratez săptămâna viitoare e lansarea cărții lui Péter Demény, Vârtej în reluare (Curtea veche), la Humanitas de la Cișmigiu. Ce-am citit până acum despre carte sună splendid și provocator, suficient cât să potențeze Țipătul lui Munch de pe copertă și să mă transforme în cititoare deja captivă.

În sfârșit, joi, pe 14 decembrie, Colecționarul de sarmale lovește din nou, mai exact, Cosmin Dragomir gătește narativ, avizat și, mai ales, bulversant de gustos pentru marele public, de la 18.30, la Cărturești Verona. Să mâncați înainte, ca să nu înghițiți prea mult în sec 🙂

Despre Art Safari Christmas Edition vă pot spune că durează până pe 22 decembrie și că, după cum veți remarca din descrierea evenimentului, Palatul Dacia-România are program festiv, cu surprize frumoase mai ales pentru cei mai mici iubitori de artă.

Deocamdată cam așa arată agenda mea, din care am răsfirat online câteva file pentru cine are timp și chef de mobilat zilele astea și cu altceva decât drumurile obișnuite. Ne vedem prin oraș, între timp mă ocup de cărți și de biscuiți fără zahăr! 🙂

Unde fugim… #prinOraș :-)

Întâi și întâi de noi înșine. (Ceea ce-mi aduce aminte că mi-am propus să fug mâncând pământul de ceva care pare să mă urmărească în ultimul timp, și anume de negrul din garderoba mea. Note to self: mai poartă și ceva colorat. Sau, măcar, treci de la negru la alb-negru.)

Până regăsesc eu însă culoarea din dulapul meu (presupunând că toți demonii sunt deja în Narnia), am pus cap la cap o listă de culori urbane, de invitații, de perspective, de locuri și oameni care le pun pe o hartă, într-o comunitate, pe un drum. Al nostru, eventual.

27 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024: Efectul Picasso la MARE, adică 46 de lucrări ale lui Pablo Picasso, de la dispariția căruia se împlinesc 50 de ani, la care se adaugă lucrări ale unor artiști români. România e una dintre cele opt țări implicate într-un amplu demers expozițional care funcționează ca un efort integrat de a explora Efectul Picasso. Reverbul. Filiația. Inspirația care circulă prin spații creative diverse și, totuși, deloc disonante. Mai multe vom afla cât de curând, dar se anunță un eveniment ambițios și provocator pentru publicul bucureștean și nu numai.

Din 29 septembrie 2023 până pe 14 ianuarie 2024 avem timp să vizităm Art Safari Stars Edition cu Bags Inside Out, o expoziție realizată în colaborare cu V&A care pune sub reflector gențile statement purtate de staruri, inspirate de ele și impregnate de personalitatea lor. „Kelly” Hermès, geanta inspirată de Grace Kelly, celebra „Lady Dior”, omagiu adus Prințesei Diana sau geanta „Baguette” de la Fendi, purtată de Sarah Jessica Parker în Sex and the City sunt doar câteva dintre starurile… de pe generic :-).

This is not a bag, it’s a baguette! 🙂

La Seneca AntiCafe se pregătește RECOLTA. Târg de Carte pentru Copii și Familii, cu ateliere de lectură, scriere creativă, desen, origami, întâlniri cu scriitori și tot felul de surprize. E cu număr limitat de locuri, așa că, dacă vă face vreo secțiune cu ochiul, e bine să vă hotărâți din timp unde vă înscrieți.

Cartierul Creativ vă face program de weekend în Amzei cu legume, fructe, cărți, animații, print-uri de artă, accesorii, happening-uri colorate (da, se pare că merg bine împreună și că puteți trece lejer de la un la alta – important e să aveți dispoziție de plimbare și de loisirs, restul se construiește la fața locului :-). Detalii aici.

De pe 4 până pe 8 octombrie o să avem expoziția centrală Romanian Jewelry Week la Biblioteca Națională a României. Asta înseamnă bijuterie de autor din România, UK, SUA, Australia, Franța, Kuwait, Cehia, Italia, Grecia, Mexic, Lituania, Israel, Ucraina, Belgia și așa mai departe – sunt peste 200 de designeri invitați, deci se anunță un display pentru toate gusturile (nu știu dacă și pentru toate buzunarele, dar asta o să descoperim la fața locului). E cu bilete și cu evenimente în alte patru puncte cu semnificație culturală din București. Găsiți aici detaliile.

Între timp, nu uitați că acesta e ultimul weekend în care culoarea Bucureștiului stă în muzică și în sărbătorirea ei prin Festivalul Enescu. Pare că vara a mai rămas puțin cu noi special ca să ne lase să ne bucurăm de cât de frumos sună orașul când nu fugim de el, ci spre el, spre toată frumusețea din inima haosului.

Sheba STORIES

O conversație cu Ioana Condurățeanu

Pe Ioana am prins-o pe Zoom, după ce fusese la Art Safari și bifase un atelier cu David Sandu, mentorul absolut, când vorbim de bijuterie contemporană. Era luminoasă și, când am rugat-o să-mi povestească despre ea, mă așteptam la un puzzle eclectic, dar lucrurile s-au dovedit a fi mult mai complicate, așa cum piesele Ioanei mixează opulența și delicatețea cu know how-ul orfevrului de secol XXI.

Ioana Condurățeanu e creatoarea brand-ului de bijuterii Sheba, designer și, de anul acesta, studentă la Universitatea Națională de Arte, secția Pictură. E un om eminamente solar, cu o energie incredibilă, dublată de o modestie cumva reconfortantă în lumea noastră cu accese de Dorian Gray.

Am întrebat-o cum reușește să jongleze cu atâtea mingi.

”E greu și obositor, cu mult stres, dar îmi place foarte mult ce fac și, atunci când iubești ce faci, cu tot efortul, merită. Nu fac nimic pe jumătate. Când mă apuc de ceva, merg până la capăt și, în momentul în care descopăr că mai am ceva de învățat, nu mă pot opri.”

E o declarație de perfecționism ca la carte, dar fără încrâncenarea de rigoare.

Mă gândesc câteodată, când stau câte șase ore la atelier și mă copleșește oboseala, că e foarte mult pentru mine, dar știu că e acolo informația asta, mă așteaptă pe mine, trebuie să o găsesc.

O întreb despre pandemie și Ioana îmi povestește despre un firesc adaptat, despre examenul la Arte, cu mască și distanțare, dar cu aceleași rigori academice comprimate în trei probe. Se luminează când îmi povestește despre expozițiile de artă. Simți, ascultând-o, că fac parte din dieta ei intelectuală, dintr-un metabolism estetic care funcționează ca un ceas elvețian.

În cazul ei, pictorul, creatorul de bijuterie și amatorul de artă fuzionează într-o identitate fațetată, ca o bijuterie complicată, în continuă desfacere, mereu reimaginată, reorchestrată în altă montură.

De unde vine, la tine, toată nevoia asta estetică?

În primul rând, de la mama. Oriunde ajungeam cu ea, într-un muzeu sau altundeva, îmi atrăgea atenția asupra felului în care sunt făcute lucrurile, se entuziasma când ceva i se părea superb realizat.

Bunicul meu a lucrat la Monetăria Statului, la Metale Prețioase. Nu știu cum să-ți zic, cred că undeva există un drum pe care fiecare și-l găsești continuându-l și pe cel al generațiilor anterioare. Vine și de la ei pasiunea asta. Din faptul că m-au învățat să mă bucur când văd ceva frumos.

Tu faci asta cu copiii tăi? Le cultivi gustul pentru ce e frumos?

Întotdeauna încerc să mă perfecționez cot la cot cu ei. Pictura am început-o cu băiatul cel mic și am continuat-o cu băiatul cel mare. Ei au renunțat, eu nu. Asta e amuzant. Generațiile de astăzi sunt puțin mai comode. Noi nu am avut atâtea posibilități. Pe vremea noastră, să dai la Arte era ca și cum ți-ai fi dorit să ajungi pe Lună. 5 locuri, 500 de candidați… Era ceva atât de exclusivist, aproape imposibil! Nici nu visam așa ceva. Acum mă bucur enorm că pot să fac asta.

Dar nu ai senzația că faci deja asta de foarte mult timp?

Ba da, normal, că pictez și îmi e drag de așa mult timp… Primele bijuterii au fost picturi pe brățări de lemn. Gândește-te că, în școala generală, am fost eleva domnului Horea Cucerzan, pictorul. E imposibil să nu te influențeze o asemenea întâlnire.

Vorbim de întâlniri și îl evoc pe David Sandu. Nevoia de mentorat, de repere. Mă trezesc articulând întrebarea care mi se pare esențială în conversația noastră.

Cum se întâmplă imersia asta completă în intimitatea bijuteriei?

”Cu pietrele am o relație de când locuiam în Mozambic. Știu să le apreciez. Cursurile cu David Sandu sunt minunate și, fiind concentrate pe o perioadă foarte scurtă, înveți enorm. Trebuie să știi să lucrezi cu focul, să le poți îmbunătăți în permanență. Pe mine m-au fascinat bijuteriile regale, care sunt transformate din coroană în diademă, din diademă în colier, din colier în brățară… Să poți să le dai o altă funcționalitate mi se pare grozav – pietrele sunt atât de vii, atât de speciale! Te invită, parcă, să le reinventezi.”

Faci obsesii legate de anumite piese?

Încerc să nu fac. E periculos. E frumos să schimbi bijuteriile. Părerea mea e că, la un moment dat, îți cere sufletul o anumită piatră. Pe vremuri aveam onyx pentru examene, dar trebuie să poți să variezi.

Când cauți o bijuterie pentru tine, ce cauți?

A, nu caut nimic pentru mine, dar când merg la o expoziție să achiziționez, cumpăr toate bijuteriile care-mi plac mie, ceea ce e fantastic! Unicul dezavantaj e că trebuie să mă limitez, dar, când cumpăr pentru magazin, nu rezist să nu iau ce aș purta și eu.

Cum îți dai seama ce piatră se potrivește cui?

Asta e foarte ușor. Mai ales când ai la îndemână multe pietre, din câteva întrebări poți ghida clientul. Îți dai seama și din energia pe care o emană. Te gândești automat la piatra pe care ți-o inspiră omul. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să ofer cuiva o anumită bijuterie (sau, mă rog, ceva din aceeași gamă) de două sau de trei ori, pentru că simțeam că asta li se potrivește. Pentru mine, e ceva care vine natural.

Tu ce piatră ești acum?

Topaz. Îmi place foarte mult albastrul.

Când te uiți la un tablou în care se întâmplă să apară și bijuterii care traduc statut, context istoric sau o stare de spirit, te fură bijuteria din tablou?

Întotdeauna. Chiar am avut o gamă de lucrări cu bijuterii. E imposibil să te desprinzi…

Conversația se întoarce mereu la artă, la omul renascentist, care ajunge să respire frumos în toate direcțiile creative. Poate că, pe măsură ce lumea se închide, mintea se deschide. Exact așa. Prin creație. O ascult pe Ioana trecând de la expoziții la munca în atelier, la proiectele pe care le face împreună cu copiii ei, la alergătura de fiecare zi în care intră, ca într-un mozaic, o pagină de album de artă, un muzeu virtual, un workshop pentru copii, o ceașcă de cafea, un fragment de lume imaginară, o colecție de zâmbete reale.

Cum pui punct zilei tale?

Citind ceva… Deși seara mai reușesc să pictez câte ceva acum. Am mai multe schițe. Ajung ultima la culcare. A doua zi o iau de la început și lucrurile se leagă. Ideile vin unele după altele și mă surprind și pe mine. Ajung la atelier, descopăr niște pietre, mă gândesc la un anumit produs, încep să fac o linie…

La atelier ai un obiect favorit?

Nu. Ce mă bucură e că toate încă mă încântă. Intru acolo ca într-un spațiu de joacă. Pun mâna pe ceva și mă fulgeră gândul că se poate face și altfel. Știi colecția cu scorțișoară? Expoziția Cinnamon? Nici măcar nu mai știu cum a pornit, de unde am făcut rost de baghetele cu scorțișoară pentru brățările de piele, cum am ajuns să le pun și pietre… Ideile vin. Important e să știi ce să faci cu ele.

E rară lumea asta. Șlefuită. Adictivă. Surprinzătoare ca poveștile Ioanei, în care coexistă business, artă, maternitate și o continuă stare de învățare.

Ne despărțim într-o lumină caldă, filtrată de colierul ei cu topaze. Și, la final, sclipește o idee frumoasă, ultima din montură și, poate, cea mai importantă.

”Creativitatea e un bilet înapoi spre copilărie. E o joacă și, cât timp te joci, bucuria asta de a face lucrurile trece în munca ta și te îmbogățește. Îți face viața mai frumoasă.”