Împreună, pe canapea, noi două, o otită, o entorsă, o cafea și un ceai de cătină. Antibiotic și antiinflamator. Mai sunt și weekend-uri așa. Statice.
Sigur, tentația e mereu aceeași: swipe up. E cel mai simplu să ne uităm la animale și la călătoriile altora, să râdem de farse care pariază pe momentaneitate, pe viteză, pe efect dat la maximum. Aș minți să spun că nu există. Imobilitatea te limitează. Durerea și mai și.
Există, însă, între un Nurofen și un Voltaren (știu, sună magic, nu-i așa?), playlist-urile și schițele ei, Word-urile amândurora și o jucărie remarcabilă, de care uităm câteodată și care bate Netflix-ul, Instagram-ul și Shazam-ul la un loc: conversația.
Conversația reală, dincolo de Hogwarts Legacy, de biletele la Summerwell, de liste de shopping și de călătorii potențiale, de ce e și nu e cool, de temele ei și de interviurile mele, de discuții despre microfoane, lavaliere, cărți și creioane grafice, pe unde mergem, ce gustăm bun și de ce nu putem avea un cățel mic (aici răspunsul e simplu pentru toată lumea – ar înghiți nenumărate piese de Lego și l-am avea pe conștiință). În zile ca astea, în care lumea toată e dată pe slow motion, putem vorbi despre fricile noastre (ăsta e un subiect vast și intens pentru amândouă), despre tensiunea dintre existența creativă și rutină (din birouri și din sala de clasă), despre liberul arbitru (e unul dintre subiectele mele favorite), despre tentații, despre cum e să aparții și cum e să stai bine înfipt și singur pe picioarele tale. Despre decizii. Despre diferența dintre singurătate și solitudine, dintre stil și modă, dintre muzică și ritm, dintre cine sunt eu cu adevărat și cine îmi spun alții că sunt, dintre indispozițiile pasagere și necazurile adevărate, dintre școală și viață, dintre job-uri și identitate.
Cred că, dincolo de partea asta cu tracasările care nu ne lasă, zilele astea, să ne plimbăm pe-afară, conversația rămâne punctul forte al weekend-urilor în care suntem împreună. E exercițiu de cunoaștere reciprocă, e descoperire, e alint, e tandrețe și e aerobic mental. Și îmi place. Câteodată mă gândesc că lucrul cel mai bun pe care îl poți face pentru copilul tău, dincolo de iubire și de libertate, e să faci efortul de a-l cunoaște, să-ți permiți bucuria de a vedea cum funcționează mintea lui dincolo de oricare dintre părerile tale. Să fii cu el acolo, în cuvintele lui. Să-l întrebi lucruri și să-l lași să te întrebe. Orice. Oricând. Să recunoști că nu ai toate răspunsurile. Să fii tu, cel adevărat. Și să-i dai voie să te placă așa, imperfect, nemachiat, morocănos, obosit. Să-l placi, la rândul tău, pentru toate lucrurile bune pe care el nu le vede la el. Și să i le spui. Să i le spui des și mult. Pe toate. Minusurile și plusurile.
Câteodată, timpul împreună e tot ce avem. Și, da, am cerut voie să scriu despre ea 🙂
A trecut ceva timp de când am lansat rubrica aceasta. Era în plin Gaudeamus și am încercat să ajut un pic cu listele de cumpărături. Bibliofile, bineînțeles 🙂
Scrisoarea de la #Bufnițe a venit un pic mai târziu, e adevărat, dar e garnisită cu tot soiul de minuni (adică recomandări – de citit, de cumpărat, de studiat, indiferent dacă e târg sau nu) și azi mi s-a părut un moment perfect să o deschidem împreună.
Livia Hektor, librar
Chris Capstick | Alexandru, marele dog german | Editura Nomina | 2020 | Ilustrații de Monika Filipina | Traducere de Iuliana Stan
Mi-am adus aminte de această carte pentru copii, care mi-a plăcut pentru ca are o poveste complet nouă pentru mine. Într-o lume în care câinii erau încă sub dominația pisicilor, le erau chiar sclavi, Alexandru își dă seama că de la vârsta maturității va trebui să se supună mai mult și să muncească și mai mult, iar de pe urma efortului lui nu vor avea de câștigat decât pisicile. Așa că uneltește un plan în desert și astfel se naște legenda piramidelor, o reinterpretare tare comică, veți vedea!
Francoise Dolto | Ce să le spunem copiilor când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt triști | Editura Trei | 2005 | Traducere de Delia Șepețean Vasiliu
Uneori discuțiile cu cei mici pot fi mai complicate decât ne dorim și nu strică să avem o idee de unde să plecăm, fie că sunt situații mai simple, fie că vorbim despre copii cu nevoi speciale. Care este limita când discutăm despre satisfacerea nevoilor unui copil, dar nu a tuturor dorințelor? Ce spunem celorlalți copii când unul dintre frați a murit? Ce le spunem copiilor adoptați? Un cuvânt auzit în copilărie poate determina cursul întregii vieți? Întrebări la care bine-cunoscuta pediatră și psihanalistă încearcă să ofere un răspuns, considerând reală nevoia copiilor de adevăr și dreptul acestora de a-l auzi.
Leila Slimani | Cântec lin | 2020| Editura PandoraM | Traducere din franceză și note de Nadine Vlădescu
Roman premiat cu Goncourt în 2016. Stil alert, năucitor, cu multe anxietăți și angoase. Cu greu îmi pot imagina ce simte o mamă de copil mic citind cartea aceasta. Este ca si cum prin față ți s-ar derula un thiller psihologic, aproape că simti acel crescendo pe fundal, dar nu se mai intamplă mare lucru din exterior, totul are loc doar în mintea oamenilor, în felul complicat de-a fi al acestora. Despre acțiunea cărții în sine nu voi spune mai nimic pentru că marea parte o aflăm încă din prima pagină, restul reprezintă capacitatea noastră de a gestiona apăsarea romanului.
Livia este pasionată de educație, cu precădere de educația preșcolară, a lucrat un an ca educatoare la grădinița din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă și un an la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Constantin Pufan”, apoi a devenit librar. Cu o experiență de peste 14 ani de librărie, a continuat și cu organizarea activităților pentru copii. Îi place ciocolata, e fascinată de Japonia, e pasionată de fotografie și de lectura, îi plac câinii și lista poate continua. La Bufnițe librărește, meșterește, poveșterește și copilărește.
Giulia Caramella, librar
„Tacete, o maschi” | A. Franzoni, F. Orecchini | Argolibri, Ancona | 2020
Atunci când ne referim la poezia italiană a anilor 1300, cu siguranță primii la care ne gândim sunt Dante, Petrarca și Boccaccio. Dar femeile? Această carte răstoarnă perspectiva comună și prezintă o colecție de poezii scrise de femei din acea perioadă, printre care Leonora della Genga, Ortensia di Guglielmo și Livia da Chiavello.
„Scrivi sempre a mezzanotte” | Virginia Woolf, Vita Sackville-West | Donzelli editore, Roma | 2019
Scrie mereu la miezul nopții. Această colecție de scrisori din anii 1920 între Virginia Woolf şi prietena ei Vita Sackville–West este plină de dragoste, tandrețe, intimitate și cultură. Recomand să o citiți atunci când aveți nevoie de un pic de încredere şi de speranță în iubire.
Povestea baronului Cosimo Piovasco di Rondò, un rebel nestăpânit care la vârsta de doisprezece ani se urcă într-un copac pentru a nu mai coborî niciodată, este considerată una dintre capodoperele lui Italo Calvino. Este potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți, deoarece are diverse straturi de interpretare.
Giulia este cea mai nouă Bufniță din librărie și este studentă în anul III la Istorie, în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este din Milano și s-a mutat în România acum 4 ani pentru a-și continua studiile și pentru a învăța mai multe despre istoria Europei de Est. Pasiunile ei sunt literatura greacă și latină, arta și poezia și îi place să deseneze și să picteze. Cărțile au avut mereu un rol important în viața ei fiindcă a crescut într-o familie de mari cititori, iar bunicul ei a fost librar în cartierul Dergano din Milano.
Alex Higyed, librar
Labirint | Burhan Sönmez | Pandora M. Anansi. World Fiction | 2021
Pe scurt, despre asta e vorba: după ce încearcă să se sinucidă aruncându-se de pe Podul Bosfor, un cântăreț de blues își pierde memoria. E o carte despre care nu vorbesc foarte mult. Tocmai pentru că, într-o oarecare măsură, cred sunt prea atașat de ea și prefer să o țin pentru mine. Povestea lui Boratin pare atât de intimână încât nici nu-ți vine să o dai pe departe. Labirint e un roman plin de muzică și melancolie – asemenea muzicii lui Miles Davis – în care protagonisnul încearcă să se regăsească și, rămâne să ne întrebăm dacă într-adevăr ne dorim asta.
Dezintegrare e un unul dintre cele mai reușite volume de poezie pe care le-am citit în ultimii ani. Poezia e adesea despre limbaj, Flo Popa reușește să jongleze între diferite registre cu o naturalețe aparte: „tristețea ta ca o ceartă de școlari/ care-și târșâie picioarele pe brumă/ cu gogoși calde în cel puțin o mână/ și-și dau la gioale cumva cu grijă/ să nu le scape și nu știi dacă să îi desparți/ sau să mergi mai departe”. Melancolie, umor și un stil cu totul relatable.
Principala morengo | Mugur Grosu | Casa de Editură Max Blecher
Volumul de pozie a lui Mugur Grosu e ca un cântec de leagăn pe care îl recunoști, îi știi versurile și îți vine să îl asculți din nou și din nou. E un volum care te liniștește, te apropie de un trecut cu care poți rezona ușor. Cintindu-l parcă privești în oglindă și îți spui, fără ezitare: „dar și eu am făcut asta”.
Alex a absolvit Facultatea de Litere la Timișoara. Citește și scrie poezie. Nu le prea are cu muzica, dar îi place cum sună poezia pe muzică. E membru al Asociației Culturale Contrasens unde traduce și corectează texte, așa că își mai face veacul pe la expoziții de artă contemporană unde NU pune mâna pe lucrări. A fost la Strada Fără Nume – Pe drum în 2021 și a publicat un volum de poezie, nimic personal, la Casa de Pariuri Literare, iar acu’ scrie o teză doctorat despre Spoken Word. Pe lângă librărit, mai coordonează cenaclul Comuna 30 unde așteaptă s-audă cât mai multe voci noi și simpatice.
Jurnal subiectiv de momente, experiențe, LOCURI, idei cu glanz
În fiecare sâmbătă. Teoretic. (Practic nu știu dacă sâmbăta viitoare nu o să fac mai degrabă niște clătite decât să gătesc un text cu un praf de stare de bine). #goodlife ar trebui să funcționeze ca un mix de speranță și savoare. O listă de lucruri bune, care fac viața măcar o idee mai simpatică. O vitamină online. O struțocămilă de mici bizarerii care, împreună, au sens. Un making of al săptămânii care tocmai s-a încheiat. Încă nu știu exact ce vreau de la rubrica asta. Sau poate că știu. Poate că tot ce vreau e să mă binedispună suficient cât să îmi vină să o scriu și data viitoare.
Am început săptămâna cu imaginea unei fete care, într-o aglomerație halucinantă, citea în metrou. Ondaatje. În engleză. Luptam pentru aer (câteodată mă ia panica în metroul supraaglomerat) și am constatat că reușesc mai ușor să-mi reglez respirația dacă mă agăț de cartea ei, dacă-i citesc un pic peste umăr (peste mulți alți umeri, de fapt) și dacă încerc să-mi amintesc scena, ideea, paragraful. Memoria mea literară a șovăit, neajutată de ochiul care a tot alunecat din pagină, până când am coborât, dar mintea a uitat că îi e teamă de spațiile fără ferestre. Nu am rămas fără aer nicio clipă
Un proaspăt descoperit portret al lui Joan Didion, semnat L.Johnson și datat 1977, vândut la licitație pentru 10.000 de dolari, pare a fi unul dintre acele mistere rare pe care le scot la iveală ruinele intimității unei persoane publice, ca să nu spunem celebre. Kate Dwyer scrie pe larg despre el în The New York Times. Câteodată e fascinant să refaci istoria unui asemenea obiect prețios și să ficționalizezi, vrând, nevrând, pe marginea ei. În potopul de știri mai degrabă îngrijorătoare din ultimul timp, e cumva reconfortant când se mai aprinde câte un chibrit și-ți luminează puțin imaginația.
Faptul că există strada asta și că trec aproape zilnic pe lângă ea. (Nu, nu mi-am cumpărat-o eu, prefer să investesc în cercei :-))))
#Karma 😉
Îmi place și provocarea aceasta, venită de la Institutul Francez. Am găsit-o în Inbox și mi-a sunat foarte bine, cam ca un cappuccino băut în prefața unui interviu (mă rog, puține lucruri sună atât de bine).
Las aici link-ul cu toate ideile care zboară sub pălăria acestui eveniment aici. Îmi place ideea discuției despre tehnologie și umanitate din perspective multiple, iar conferința de pe 26, care vorbește despre virusul atât de răspândit și de… dezolant, în ultimă instanță, al teoriei conspirației cred că ar trebui să aibă sala plină.
Am ascultat săptămâna aceasta Podcastul de neuroștiințe, cu Prof. dr. Andrei C. Miu și Drd. Simona Pițur, de la Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive, Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai. Mi se pare absolut lăudabil efortul lor de a demonta mituri și de a aduce claritate într-o zonă intens căpușată de pseudo-știință. Eu sunt deja public fidel 🙂
Căștile mele albastre. Încă îmi plac. Unele lucruri nu se schimbă.
Jurnal subiectiv de experiențe, obiecte și idei simpatice
Dincolo de evenimente, de happening-uri cu panaș, de pop-up shop-uri (o să vorbim săptămâna viitoare și despre ele), am hotărât să fac, din când în când, mici liste fără pretenții de ierarhii cu lucruri mici și mari care lărgesc cadrul, luminează momentul, mută accentul pe un pic mai bine, un pic mai frumos, un pic mai altfel. Sigur că el sunt personale și funcționează ca niște emanații subiective ale traseelor și experiențelor mele urbane, dar obiceiul de a strânge într-un colț mental ce a fost cu miez, sens și gust într-o săptămână cred că e ușor de replicat – și ca gest, și ca terapie, într-un fel. O să încep azi, așadar, un mic jurnal estetic cu ce mi-a plăcut în săptămâna care tocmai s-a încheiat, inclusiv pentru că, uneori, starea de bine se construiești din felii disparate, eclectice și surprinzătoare de #goodlife.
O discuție cu Irene Vallejo. Cea care a scris Infinitul într-o trestie, volum apărut recent în colecția Anansi, Pandora M. Iubesc interviul ăsta și abia aștept să-l împărțim :-). E cu imagini prinse în litere (știați că litera M e o metaforă a valurilor mării?), cu biblioteca din Alexandria, cu discursurile lui Obama care se hrănesc din cele ale lui Pericle. Pentru mine, personal, e și un petic mai colorat în haina asta ponosită a jurnalismului cultural, dintre cele care te fac să cenușărești mai departe într-un spațiu care favorizează scandalul, dezvăluirea incendiară și stridența în detrimentul conversațiilor (rare și cu atât mai frumoase) care te modelează interior. Stay tuned 🙂
Cafeaua de la Bread and Spices. Am descoperit-o recent. Cum recent m-am reîntâlnit cu plăcerea asta un pic vinovată a cafelei to go, băută din goana calului, mixată cu mail-uri și conversații. Mă rog, au și niște cookies cu ciocolată, fără zahăr, care potențează experiența 🙂
Conversațiile, în sine. Mai scurte sau mai lungi. Epistolare sau față în față. Amuzante sau serioase până în unghii. Când sunt schimburi reale de idei, de stări, de experiență digerată similar și, totuși, diferit funcționează exact ca un cadou. Un fragment din gândurile altcuiva. O felie delicioasă de alteritate. Sunt lucruri care te hrănesc mental, care te relaxează, care creează complicități, care stimulează umanitatea. Conversația este, în fond, una dintre marile plăceri ale omenescului. Cu și prin ea ne construim, ne arătăm lumii și, uneori, ne aducem aminte cine suntem.
Îmi place Boiler X Guido. Ca spațiu, ca zumzet, ca stare. Vine cu zâmbet la pachet (am constatat că lucrul ăsta îmi e din ce în ce mai important). Compania mea pariază și pe Masala Latte, eu rămân cu banana bread 🙂
Am o listă destul de mare de cărți și de filme de încercat, la care se adaugă și câteva articole pe care le-am lăsat pentru weekend. (Între ele e și interviul lui Anderson Cooper cu ex-prințul Harry, despre care nu am, încă, nicio părere. Abia aștept să-mi nuanțez, dacă e cazul, părerea despre Moehringer, dar (și) asta e o altă conversație). Suficient cât să te rupi de veștile proaste cu care a plouat săptămâna asta și de proiectele care se anunță apocaliptice, cum ar fi „noile” (oare mai sunt noi, dacă sunt parțial moștenite, parțial înrăutățite?) legi ale educației. Mă pregătesc psihic să aprofundez tema asta, dar deocamdată e weekend, așa că respir adânc, ceea ce vă recomand și vouă.
Foto: Marius Constantinescu
La mine acasă au înflorit toate orhideele și ne bucurăm de ele mai ceva ca niște copii care constată dimineața că a nins afară. E frumusețe care se desfășoară lent, gradat, pe câte un pervaz și îți dă instantaneu senzația de miracol care nu are nevoie de aplauze. Cumva, toată camera se bucură de spectacol, suficient cât să nu se mai audă, în fundal, mașina de spălat.
Cam atât, deocamdată. Dacă e soare în ceașca de cafea și cald în calorifere, tot e bine 🙂
Când nu găsesc o carte care-mi trebuie, când am o nelămurire bibliografică sau când vânez o ediție veche, îi scriu lui Vlad. Și Vlad mă salvează. Nu știu pe nimeni care să aibă o relație cu cărțile similară cu a lui – de o intimitate hâtră și prietenoasă cu noi, ceilalți. Ne vedem rar, povestim destul de mult când se întâmplă. Și mă bucur din toată inima să ne regăsim și aici, în sufrageria mea virtuală pe care a onorat-o cu alegerile lui.
Piața de carte veche și viața literară din Londra ultimilor 50 de ani povestite cu inteligență și umor de MK, poet, scriitor de cărți de călătorie, librar și anticar. Un caleidoscop viu colorat ce încearcă să facă ceea ce orice librărie bună ar trebui să își propună, după părerea autorului:
„să schimbe ceva în viața celei/celui care-i trece pragul”.
Cartea care a inspirat titlul Bienalei de la Veneția din 2022 este o perfectă împletire între grafică și text. Dedicată celor doi copii ai săi de pictorița și scriitoarea suprarealistă britanică ce a locuit o bună parte din viață în Mexic, este mai mult decât o carte pentru copii, este la fiecare pagină o invitație la desființarea granițelor imaginației și la o permanentă sondare a condiției umane.
• Hugo Pratt | „Corto Maltese – Etiopicele” | Cartea Copiilor, București | 2022 | Traducere de Iulia Dromereschi | Prefață de Andrei Gorzo
Apariția pentru prima oară în limba română a volumului considerat de către cei mai mulți dintre admiratorii operei lui Hugo Pratt ca cel mai reușit dintre toate cele dedicate lui Corto Maltese – acest erou – cult al benzilor desenate realiste occidentale din ultimii 50 de ani este un eveniment de primă mână.
• Pe lângă cele trei recomandări aș vrea să amintesc doar că pe 18 noiembrie 2022 ne-a părăsit Adina Kenereș. Îi invit pe cei care nu îi cunosc opera excepțională de scriitoare și editoare să înceapă cu remarcabilul ei debut, premiat de Uniunea Scriitorilor:
” Îngereasa cu pălărie verde” ( Editura Albatros, 1983 – ilustrația copertei pictură din ciclul „Hrana” – Horia Bernea )
Episodul 4: Laura Câlțea Vinț, Cătălin D. Constantin, Roxana Dumitrache
Ușor, ușor, pe mine una mă dau gata cărțile. Sunt în plin sindrom stendhalian, cu narațiuni pe post de tablouri. Așa zic o parte din zi. Când dau cu ochii de listele astea (seara târziu și dimineața devreme, mă mușcă apetitul, curiozitatea, colecționismul, bibliofilia, vorba poetului – pick your poison). Cărțile de azi vin și ele de la oameni care luminează bibliotecile prin care trec, așa că vă invit să ne hrănim cu alegerile lor care, cum era de așteptat, sunt, pur și simplu, delicatese. Noi ne revedem/citim pe seară, la #jurnaldegaudeamus, pe Instagram și pe Facebook.
Laura Câlțea Vinț, cititoare de cursă lungă, colecționară de agende și creatoare de comunități cu nasul în carte
Dragă cititorule și dragă cititoare, dacă ai drum pe la Târgul de Carte Gaudeamus 2022 (fie el un drum făcut cu pasul, fie la distanță de un click pe laptop sau telefon), și nu știi ce să alegi din bogăția de cărți care o să te uimească chiar de la intrare, eu te sfătuiesc să ai ca scop să pleci acasă cu (minim) trei cărți: o carte de „categorie grea”, o carte frumoasă și o carte de relaxare. Permite-mi să-ți fac și câteva recomandări în acest sens.
1. O carte de „categorie grea”: Când nu mai înțelegem lumea, de Benjamín Labatut
Asta e o carte pe care o s-o citești și o s-o recitești. Nu prea ai cum altfel. Pentru că bogăția ei nu se poate epuiza la o primă și singură lectură. E o carte despre profunzimile nebănuite ale minunii ăsteia de lumi în care trăim, dar și despre sentimentul de alienare, de groază și de necuprins care stă de pază la limitele înțelegerii. E o carte despre umanitate și despre darul și, în același timp, blestemul nostru ca specie, de a încerca să înțelegem tot ce ne înconjoară. E despre viața pe care o poți aprecia în simplitatea ei, fără a bănui măcar misterele ce o înconjoară, dar și despre tentația faustică de a te lăsa atras de promisiunea că, totuși, putem ajunge să le cunoaștem (și, astfel, să le stăpânim, nu-i așa, Faust?)
Și, mă rog, dacă tot ești la standul Editurii Trei, mai poți răsfoi și Infinitul într-o trestie, de Irene Vallejo, sau (și mai bine!) Golem, de Gustav Meyrink, ediție de colecție cu litografiile lui Ștefan Câlția.
2. O carte frumoasă: Divina Comedie. Primul pas în pădurea întunecată, de Danielle Aristarco și Marco Somà
Ai putea crede că ești prea mare pentru cărți de copii, dar asta înseamnă doar că încă nu ai trecut pe la standul Editurii Signatura, unde sunt unele dintre cele mai frumoase cărți apărute în limba română. Dacă ai copilul cu tine, e suficient să le răsfoiți amândoi, veți ști ce să luați. Dacă ești dintre cei care cred că nu mai sunt de tine cărțile pentru copii, îți recomand să răsfoiești Divina Comedie. Primul pas în pădurea întunecată, de Danielle Aristarco și Marco Somà, nu o repovestire a celebrei cărți a lui Dante Alighieri, ci povestea cărții și a cititorului său. E o încântare.
Dacă preferi mai degrabă ceva mai serios, de nonficțiune, deschide Natura surprinzătoare, de Florence Guiraud (merge pusă în meniu lângă cartea lui Labatut).
3. O carte relaxantă: Gust. Autobiografia mea culinară, de Stanley Tucci Nu e chiar o carte nouă, a apărut la târgul din vară, dar eu abia am terminat-o de citit (după ce am lungit-o cât am putut ca să nu se termine prea repede) și e un deliciu de carte. Mâncare bună, umor, amintiri de la Hollywood (și nu numai), scriitură lejeră – toate condimentele unei lecturi de relaxare. Dacă ați citit-o deja și vreți ceva mai nou din categoria comfort reading, vă spun doar că a apărut un nou volum de Adam Kay, Nedoctoricit. Povestea unui medic fără pacienți. Cine știe, cunoaște. Cine nu, să înceapă cu O să vă cam usture (o să te usture un pic, dar o să te și doară… obrajii de râs).
Cătălin D. Constantin, autor, antropolog, fotograf, descoperitor de ferestre, piețe și documente vechi
1. Claudiu Sfirschi Lăudat, Osmé. Antologie de texte pentru nasul oricui, Peter Pan ART, Entheos, București, 2022, 375 p.
Ar trebui să am rezerve deontologice în a recomanda acest titlu – sunt editorul cărții, alături de Cristina Rusiecki (Entheos). Dar nu mă pot abține, e o carte care… miroase atât de bine! Claudiu Sfirschi Lăudat a adunat în paginile ei fragmente de texte literare și filozofice despre mirosuri, miasme, parfumuri și duhori. Peste două sute de autori au fost citiți de Claudiu cu ochi atent și puși alături pentru a contura povestea mirosului în literatură și istoria omenirii. E prima antologie românească dedicată acestui subiect, iar cartea e în sine un obiect frumos. Traducător de elită, președinte al Fundației Culturale Grecești din România, Claudiu Sfirschi Lăudat face totul la cote de un profesionalism maximum. Pe coperta a patra a volumului, Marius Constantinescu scrie așa: Precum un parfum inteligent construit, cartea lui Claudiu merită să fie purtată. Are perfectă dreptate! Nu vă lăsați însă înșelați de titlu. E departe de a fi pentru nasul oricui!
2. Mircea BăduțFals tratat de antropologie, Europress, București, 2022, 240 p.
Mircea Băduț este absolvent de al Facultății de Electrotehnică din Craiova și autorul a 11 cărți de informatică. Falsul tratat de antropologie nu sună deloc fals – e, din contră, interesant, convingător, seducător. Mici întâmplări și trăiri personale devin pretextul unor eseuri scrise cu talent care combină, într-un stil personal, informații din domenii foarte diferite – antropologie, psihologie, filozofie.
3. Elif Shafak ,10 minute si 38 de secunde in lumea asta stranie, Polirom, Iași, 2022, 368 p.
E primul an, din ultimul deceniu, în care nu ajung la Istanbul, oraș care mă fascinează mereu. 10 minute si 38 de secunde in lumea asta stranie e cel mai recent titlu tradus în seria de autor Elif Shafak de la Polirom și a fost lectura mea de vacanță, în august, pe o plajă pustie din România. Străzile și geografia literară din roman corespund, ca în toate cărțile lui Elif Shafak, străzilor și geografiei Istanbulului real. Dar e ceva în plus, mereu. Puterea cu care autoare construiește poveste. Până la urmă am ajuns și anul acesta la Istanbul.
Roxana Dumitrache, autoare, politoloagă, activistă &minunat manager cultural
Aripi și rădăcini, Polirom – Mihaela Miroiu
Volumul e un manual de rezistență intelectuală și, într-o formă non-eroică, instituțională care te apropie, în mod contraintuitiv, mai degrabă de scriitoarea decât de teoreticiana feministă si politoloaga Mihaela Miroiu. Urmărirea inteligentă, exigenta, dar și cu o relativă detașare a marilor (și micilor) transformări sociale șii politice din perioada tranziției românești și a intersecțiilor cu viața intelectuală, plasarea într-o solidaritate exersată, continua nuanțare, dialogismul fac parte dintr-o formă de situare în lume a autoarei. M-am întrebat dacă ar trebui citită înainte de lucrările ei feministe și dacă nu cumva tonul confesiv îi este străin însă tocmai preocuparea de a nu-și pierde omenescul și neîmpăcare absolută cu inechitatea și cu răul lumii sunt, de fapt, expresia feminismului ei.
Trei etaje, Humanitas – Eshkol Nevo
Cărțile lui Eshkol Nevo fac parte din noile mele monomanii literare. Mi se întâmplă să dau peste un autor (în acest caz volumul mi-a plonjat pur și simplu în brațe de pe un raft de librărie și am considerat că e o invitație metafizică) și ajung să-i epuizez toate cărțile, fără sa intercalez alți autori. Citisem Ultimul interviu și am dat peste Trei etaje, care mi se pare formidabilă: 3 familii dintr-un middle-class israelian își trăiesc dramele matrimonial-existențiale, își intersectează în moduri neverosimile destinele, își pun la comun fricile și obsesiile. E un roman în care coabitează intimități în cel mai plin de candoare, dar și sordid mod posibil.
În cautarea timpului pierdut, Cartier, în traducerea lui Cristian Fulaș și Ulysses, Polirom, în traducerea lui Rareș Moldovan
Două lucruri aproape imposibile: să-l traduci pe Proust și să-l traduci pe Joyce și nu orice, ci chiar Ulysse și aș mai adauga un al treilea, dar nu vreau să sune profetic). Cred că ambele traduceri merita toata atenția din lume, în cazul lui Rareș Moldovan, am așteptări deja formate pentru ca am iubit ,,Curcubeul gravitației – Th.Pynchon, iar în cazul lui Fulaș, care locuiește în Proust de ceva vreme, am marea curiozitate de a vedea cum își reconciliează scrisul.
Profit despotic de marea noastră afinitate intelectuală și voi trișa adăugând pe listă și Magie cu susul în jos, un bestseller New York Times publicat de Corint, despre care nu voi spune decât atât: găsești atâta umor deștept, candoare și suspans încât ar trebui să fie lectură obligatorie nu doar pentru categoria de vârstă 8+, ci pentru toți mofluzii lumii (înțeleg că suntem mulți).
Episodul 3: Adina Rosetti, Horia Ghibuțiu, Ana Maria Sandu
Într-un fel, e ca la coadă la supermarket, când privirile răscolesc prin coșul vecin. Vinovat, poate, dar tot răscolesc 🙂 Numai că aici e despre cărți și despre oameni grozavi, care metabolizează povești și emană prin toți porii intelectuali imagini făcute din cuvinte. Mă bucur pentru fiecare răspuns cald și prompt și pentru fiecare mini listă de lectură la care a(ve)m acces. Așa că și astăzi vă propun 3 nume, 9 cărți, intersecții și posibilități nebănuite (no spoilers, just saying 😉
P.S. Un pic mă sperie faptul că cel puțin un invitat per episod își face curat în bibliotecă. Eu sunt marea maestră a haosului livresc la noi acasă. Viitorul sună bine, dar se vede praf :-).
Adina Rosetti, scriitoare și jurnalistă, îmblânzitoare de balauri, timp și kendame
1 Ultimul interviu, de Eshkol Nevo, Ed Humanitas
Cartea asta are o poveste specială pentru mine. Eram în vacanță cu partenerul meu, iar reacțiile lui în timp ce citea această carte (de la mirare la amuzament, de la vibrație la tristețe și încă multe altele) ar fi făcut pe oricine să-și dorească s-o aibă pe loc. Pentru că „Ultimul interviu” se trăiește, pur și simplu! Cum pe loc nu era posibil să-mi cumpăr și eu un exemplar, am făcut o nefăcută: am rupt cartea-n două și am citit fiecare câte o jumătate până la finalul vacanței! De fapt, aș recomanda orice volum de Eshkol Nevo (la noi sunt traduse doar trei), pentru căldura și empatia extraordinare cu care sondează adâncimi și emoții, pentru umorul dulce-amărui și stilul aparent simplu cu care reușește să atingă niște profunzimi uimitoare. Problema cu „Ultimul interviu” este că după ce-o termini de citit, multă vreme nu te mai poți apuca de nimic altceva, atât de mult rămâne cu tine! Dar merită fiecare pagină. Și, pe cât posibil, nu faceți c mine: nu rupeți cărțile, la Gaudeamus sunt destule exemplare 🙂
2 Un roman natural, de Gheorghi Gospodinov, Anansi Fiction
O nouă jucărie a celui mai tradus autor bulgar – dacă ați citit monumentalul său volum „Fizica tristeții”, o să regăsiți aceeași bucurie de a jongla cu ficțiune, eseu, memorii și referințe culturale de tot felul, rezultatul fiind un hibrid literar încântător, plin de umor și, pe alocuri, neliniștitor. Dacă nu l-ați mai citit până acum pe Gospodinov, mi se pare cartea perfectă pentru a vă deschide apetitul, mai ales că „Un roman natural” este romanul său de debut.
3 Orice de la OMGPoetry
O sa trișez un pic și la numărul trei o să recomand o colecție întreagă, cea de poezie contemporană de la OMG Publishing. Eu am împrumutat mai multe volume, pentru că simțeam ca am cam pierdut trenul poeziei și eram curioasă ce mai scriu tinerii mileniali furioși… și, OMG, cât de bine scriu! Poezia contemporană e puternică, proaspătă, sexy și ludică! Big like pentru Cătălina Stanislav („Nu mă întrerupe”), Florentin Popa („Dezintegrare”) și Valeriu A. Cuc („Poeme”). Căutați-i!
Horia Ghibuțiu, jurnalist &magic maker în print, online și FM
„Cetatea cucului din nori” de Anthony Doerr (Humanitas Fiction 2022) e noua splendoare a câștigătorului de Pulitzer care ne-a fermecat cu bestsellerul „Toată lumina pe care nu o putem vedea”. Voi avea șansa de a vorbi despre acest roman uluitor sâmbătă, 10 decembrie, la ora 13.00, la standul editurii, cu ocazia lansării acestei cărți bulversante, așa că, până atunci, vă spun doar că autorul american își pune cititorul într-un scrânciob și-l face să plonjeze din genune în înaltul norilor pe o axă temporală în care trecutul, prezentul și viitorul glisează și se întrepătrund. Cartea dedicată bibliotecarilor de ieri, de azi și din anii ce vor veni ne răsfață cu palpitante aventuri ale minții. O bucurie de roman!
„Cartea caselor” de Andrea Bajani (Humanitas Fiction, 2022). Romanul e un diamant cu șaptezeci și opt de fațete, realizat de un artizan al scrierii creative. Mircea Cărtărescu recomandă această carte cu totul deosebită în termenii următori: „Una dintre cele mai artistice, mai limpezi și mai memorabile cărți pe care le-am citit în ultima vreme”. Abia aștept să-l cunosc pe scriitorul italian care e scriitor în rezidență la Rice University din Houston, unde studiază și nepoata mea din America.
„Orgasmul muzei” de Dănuț Ungureanu (Tritonic, 2022), cu un titlu și cu o copertă-capcană, e un roman amețitor, din partea unui autor care scrutează viața și îi surprinde remarcabila abilitate de a imita ficțiunea. Am avut privilegiul de a fi coleg cu Dănuț la un ziar renăscut la Revoluție și faptul că e jurnalist sadea cred că e relevant în modul în care observă și redă excepționalul banal de lângă noi. Maestru al genului SF și al prozei scurte, Dănuț Ungureanu e și un romancier hărăzit, cronicar satiric al lumescului din spațiul urban. Să exemplific: „Greul, truda, ceea ce făcea diferența între opera marelui om și cărțile de bucate ale contemporanilor săi, era munca de documentare, alimentarea de la sursa de autentic, contactul nemijlocit cu omenescul, acela care aduce muza la orgasm, acolo unde juisează meteoriți de platină incandescentă și diamante. Acest miracol se petrecea la „Teu”. Pe terasa din buza Oborului, prielnică alchimiei, micile detalii, fleacurile, minuscule situații, scame de vieți și altele se prefăceau în gânduri. Iar mișcarea browniană a gândurilor, generând reacții în lanț, dădea naștere ideilor cuvintelor. Pe urmă, gândurile, ideile și cuvintele formau fraze, frazele pagini, capitole, volume…”.
Ana Maria Sandu, scriitoare, jurnalistă, dilematică și minunat de fină arheoloagă a memoriei
Ziele trecute mi-am făcut ordine în bibliotecă. Am renunțat la toate CD-urile și am păstrat foarte puține DVD-uri. De cărți m-am despărțit mereu greu. Rafturile cele mai dragi sînt cele ale autorilor contemporani români și străini, pentru cărțile lor am un atașament ca pentru niște oameni vii. Nu aș putea să trăiesc într-o casă fără cărți și știu că mi-aș face o bibliotecă mică și dacă ar fi să locuiesc într-o cameră de hotel. Tîrgurile de carte pot fi uneori puțin intimidante, pentru că ai ceva în minte cînd pleci de acasă, dar ispitele apar la fiecare pas.
Anul ăsta la Gaudeamus m-a bucurat mult vestea că Teodosie cel Mic, romanul lui Răzvan Rădulescu, a fost reeditat la Arthur. Pisicîinele, Somnul protector, bufnița care cultivă căpșuni, Minotaurul Samoil, care cultivă ciuperci, fantoma Otilia au atîta farmec că n-au cum să nu le placă și celor mici și celor mari. Au trecut deja 17 an de la apariția ei și era timpul să se întoarcă. Le-am citit și am vorbit la ateliere cu copiii despre ea, acum pot s-o ia acasă și s-o citească. Pentru că nimic nu e mai frustrant decît să-ți placă ceva, să fii curios și să nu găsești cartea nicăieri pe piață. În sfîrșit, nu mai e cazul.
Sînt curioasă cum sună Proust în traducerea lui Cristian Fulaș, publicat la Cartier. Mi se pare greu să traduci clasici, iar aici nu e vorba de orice clasic, ci de marele estet, de rafinatul absolut. În căutarea timpului pierdutare o cadență hipnotică, o poezie interioară, așa că munca unui traducător e cu atît mai grea și mai importantă, pentru că generații întregi îl or cunoaște pe Proust prin muzicalitatea pe care i-a dat-o el în limba română.
Am vorbit într-o seară acum vreo patru ani, la Timișoara, cu Adriana Babeți despre acest proiect impresionant, aproape imposibil, care se numește Dicționarul romanului central-european din secolul XX. Atunci ea, care e coordonatoarea cărții, nu-i vedea încă capătul. Acum a apărut la Editura Polirom și pune laolaltă pe o hartă cărți și autori dintr-un spațiu geografic și cultural apropiat.
Episodul 2: Dia Radu, Mihai Dinu, Ioana Maria Stăncescu
A doua zi de Gaudeamus și al doilea calup de cărți alese de oameni care-mi plac pentru că sunt voci distincte și elegante, fiecare în peisajul său. Provocarea pe care o trimit spre ei e să aleagă trei cărți, dar îmi place la nebunie faptul că mulți evadează din chinga de altfel deloc strânsă a ceea ce e mai degrabă o sugestie cumințică decât o cerere cu deadline și număr de semne. Poate că și asta e, într-un fel, frumusețea unui spațiu editorial de libertate – că poți să fii cine ești, să citești cât și ce vrei fără să te tragă nimeni de urechi 🙂
Vă las acum cu invitații mei care aleg volume cu sens, cu panaș, cu frumusețe difuză sau, dimpotrivă, concentrată în și printre rânduri, nu înainte de a vă reaminti că seara ne revedem/recitim pe Instagram și pe Facebook la #jurnaldeGaudeamus, un exercițiu solitar pe care-l fac în zilele de târg. Nu știu exact de ce – probabil ca să dau mai departe, într-un fel, din preaplinul zilei, dar și, la modul egoist și… personal, cumva, ca să țin minte.
Dia Radu, fondatoare a platformei Divanul Imaginar, editor cultural Formula As
Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună, Polirom 2022 – pentru toți cei care simt că nu pot înghiți realitatea asta așa cum e fără o doză de umor negru, apocaliptic. Aș fi vrut să pot să plâng la finalul ei, fiindcă mi-a dat tristeți pe care numai Hrabal și Răzvan Petrescu mi le-au mai dat, dar n-am reușit. Unde te duce Mihai Radu cu proza lui e doar sarcasm și amărăciune. E dark, inteligentă, bine scrisă, cu formulări care or să vă bântuie mult.
Ruxandra Novac, Alwarda, Pandora M, 2020 – pentru cei care încă n-au descoperit că poezia de azi poate da frisoane sau tripuri crude și fosforescente. Mi-ar plăcea să pot să scriu proză cum scrie Ruxi Novac poezie. Asta pentru că nici n-aș putea visa să scriu poezie cum scrie Ruxi Novac poezie. Dintre volumele de versuri pe care le-am citit în ultimii doi ani, ăsta mi s-a părut cel mai tulburător. E și incredibil de emoționant, chiar dacă asfaltul, gudronul și autostrăzile lui par decupate dintr-o lume SF.
Ioana Nicolaie, Miezul inimii, Humanitas, 2022 – pentru că nu e roman și nici jurnal, ci mai degrabă o călătorie. E mărturia cuiva care, după o vreme, a văzut, a înțeles, a traversat de partea cealaltă. A ajuns nu la inimă, ci în miezul ei, în miezul fierbinte al unei vieți. E splendid scrisă și sinceritatea paginilor ei te cutremură. Și nu, nu-i tristă. Peste întunericul și amarul întâmplărilor ei, se aprind la final licuricii.
Mihai Dinu, one man show la Europa FM
NICK HORNBY – High Fidelity
Îmi plac foarte mult ecranizări după cărți. Mai ales dacă am citit cartea înainte. Nick Hornby este un autor britanic ce a cunoscut succesul cu o carte autobiografică, “Febra stadioanelor”, în care explica iubirea sa pentru formația de fotbal Arsenal Londra. Însă Hornby este și un foarte bun critic muzical cu înclinații către clasicii rock. Dacă luați cartea lui “31 de cântece”, veți vedea cât de frumos explică muzica și ce povestitor desăvârșit este.
Să ne întoarcem la ale noastre. Una dintre cele mai bune cărți ale sale, “High Fidelity”, a fost ecranizată. John Cusak joacă rolul principal, este proprietarul unui record shop, este părăsit de iubită, are doi angajați care se întrec în top cinci piese despre orice, unul depresiv, altul exuberant. E o poveste foarte frumoasă unde muzica, din nou, face legătura. “High Fidelity” este un produs cultural ce oferă o triplă bucurie… Citirea cărții, vizionarea filmului și, nu în ultimul rând, ascultarea coloanei sonore. Și este foarte frumos pentru că ele aduc bucurie independent, o poți alege pe oricare dintre cele trei și cu siguranță vor urma și celelalte două.
RUDYARD KIPLING – Cartea Junglei
“Cartea Junglei” este o satiră. Nu am înțeles asta la prima lectură, era și destul de aproape de vizionarea filmului de desen animat. Am asimilat-o cu o poveste. Dar ea este mai mult de atât.
Poveștile lui Mowgly arată societatea umană. Kipling cred că a apelat la animale pentru a hiperboliza anumite trăsături umane. Pentru că în tot amestecul acesta de animale sălbatice avem reprezentată toată tipologia umană.
Avem tiparul de șef agresiv și feroce, tigrul Shere Khan, iar alături de el este lingușitorul, reprezenat de Tabaqui, șacalul.
Akela, lupul șef al haiticului, liderul, conducătorul, cu puțină forțare ar fi putut fi un lider sindical.
Personajul ursului Baloo poate fi modelul învățătorului trăznit, pe alocuri combinat cu un măscărici cu inima mare, dar la fel de bine poate fi și un personaj de stand up comedy.
Si datorită acestor asocieri, “Cartea Junglei” nu este doar o poveste a copilăriei, este o poveste de viață, ce își schimbă fundamental sensul în funcție de vârsta la care este citită.
MIHAIL BULGAKOV – Maestrul și Margareta
Cartea, una dintre cele mai bune ale literaturii universale, a fost scrisă în Uniunea Sovietică, între 1928 și 1940, în timpul regimului stalinist, și spune povestea Diavolului, a Maestrului care ajunge în Moscova și dezlănțuie un șir de crime. În misiunea sa este inspirat de Margareta, muza lui. “Maestrul și Margareta“ combină aproape perfect fantezia cu satira socială.
Și pentru a mări suspansul, “Maestrul și Margareta” a inspirat una dintre cele mai controversate piese din muzica rock “Sympathy For The Devil”. Este piesa al cărei refren conține celebrele versuri:
“Pleased to meet you
Hope you guess my name”
The Rolling Stones, autorii cântecului, au fost considerați multă vreme sataniști. Și totul a plecat de la această carte pe care Mick Jagger a primit-o de la prietena sa de atunci, Marianne Faithfull. Ea a avut o influență foarte bună asupra lui Jagger, venea dintr-un mediu intelectual și a reușit să-l expună la foarte multe idei noi.
Jagger s-a regăsit în Maestru, iar în piesa care a devenit hit s-a pus în locul Diavolului, recunoscând toate atrocitățile comise în istorie.
Ioana Maria Stăncescu, jurnalistă și scriitoare
Pentru că eu îmi trăiesc viața cu valiza la picior, m-am oprit la niște cărți care, într-un fel sau altul, rămân legate de călătoriile mele din ultima vreme.
Fată de Camille Laurens. Am ales-o întâmplător astă vară, când, în trecere prin Arles, am intrat la Actes Sud, în librărie. A fost, cum zic francezii, un coup de foudre. Apărută în 2020, la Gallimard, cartea tocmai ce a fost publicată în română, la Editura Univers, în traducerea Sînzianei Manta. Lansarea va avea loc la Gaudeamus, sâmbătă, de la ora 17:00, la standul 126, în prezența autoarei, a traducătoarei, a editoarei Diana Crupenschi și a subsemnatei pe post de moderatoare. Această carte cu puternice accente autobiografice povestește despre ce însemna să te naști fată în Franța anilor 1960. Ce face însă Camille Laurens (membră a Academiei Goncourt), cu adevărat spectaculos în povestea ei este să ne vorbească despre condiția femeii prin prisma limbajului, insistând asupra felului în care cuvintele ne modelează și ne structurează încă de la naștere, contribuind în felul lor la ideea că femeia este, din start, inferioară bărbatului.
Bărbatul fără cap de Lavinica Mitu. Apărută anul ăsta, la Polirom, este o carte de debut cu care am ajuns să am o relație specială, după ce am călătorit șase ore, cu autoarea, în același vagon, pe drumul de întoarcere de la FILIT. Chiar dacă fiecare capitol din carte este o poveste în sine, împreună formează un tot care vorbește despre același lucru: trauma de a crește într-o familie cu un tată alcoolic și, mai pe urmă, absent. Ce reușește autoarea foarte bine este să-și adapteze vocea la vârsta eului narativ (în cele mai multe dintre povestiri, naratorul este o fetiță) și să-l facă pe cititor să trăiască „pe viu” experiențele de viață ale personajului. Este o carte a iertării, a împăcării cu sine, în care cuvintele, deși tăioase de cele mai multe ori, provoacă valuri de tandrețe.
O să rămân la literatura feminină contemporană (fiică-mea ar fi mândră de mine!) și voi menționa o carte scrisă de o altă autoare cu care am călătorit în același tren, de data asta către Iași. E vorba de Oameni fără piele de Suzănica Tănase, apărută la CDPL, în 2022. Cartea este un poem în proză, cu accente autobiografice, care se construiește în jurul morții unei mame. Dar ce construcție frumoasă! Cred că talentul acestei scriitoare este să se apropie de traumă cu blândețe, aproape cu gingășie, și să aleagă cuvântul bun care să declanșeze emoția.
Trei ai zis, nu? Eu o să-ntind un pic coarda și o să mai las un titlu. Unu la mână pentru că este o carte care merită tot ce-i mai bun și despre care nu s-a vorbit prea mult și, doi la mână, pentru că autoarea este ea însăși o poveste de om (am avut bucuria să o cunosc în toamna asta, la Bruxelles, în timpul unei călătorii). Sunt oare un călău? de Lilia Calancea, apărută tot în 2022, la Polirom. O scriitură răscolitoare, despre un subiect extrem de dur: lagărul de la Treblinka. Nu știu, zău, cu ce licori fermecate or fi hrăniți scriitorii ăștia basarabeni de le crește atâta poezie în cuvinte, dar avem de-a face cu o scriitură aparte, aproape hipnotică.
Episodul 1: Oana Boca Stănescu, Doru Căstăian, Iulia Iordan
Azi începe Gaudeamus și tot astăzi încep și eu un nou serial, și anume Trei cărți de la… E un instrument și nu numai, sper eu, pentru cititorii plecați în căutare de răsfăț livresc. Invitații mei sunt nume cunoscute și, deloc în ultimul rând, bibliofili autentici, la listele cărora merită să tragi cu ochiul când te pregătești să garnisești biblioteca proprie cu ceva nou. Unii au ales mai mult de trei cărți, alții au fost mai riguroși. Pe toți îi admir și îi țin pe raftul meu cel mai drag. Pe locuri, fiți gata, PLAY! 🙂
Oana Boca Stănescu, om de comunicare &imagine dichisită a cărților bune
Tora și Haftarot, noua ediție a Torei în limba română, în ediție bilingvă ebraică-română, cu transliterare și adnotări după surse iudaice de rabin Șlomo Sorin Rosen. Un volum monumental, rodul unui efort de șapte ani, adresat deopotrivă evreilor și neevreilor, începătorilor și erudiților, un izvor de inspirație morală, intelectuală și spirituală.
Cartea poate fi comandată online, pe siteul jewishbooks.ro.
Infinitul într-o trestie de Irene Vallejo, o carte-fenomen, cu un succes fenomenal de public: atît în Spania, cît și în cele 30 de țări în care a fost tradusă. O călătorie liberă, digresivă și plină de înțelepciune prin lumea cărții, un eseu despre istorie prin intermediul istoriei cărților, despre cucerirea lumii, despre cucerirea cunoașterii, despre creatorii și apărătorii ei, dar și despre distrugătorii ei. O fabuloasă aventură colectivă în care, de-a lungul timpului, mii de persoane au făcut posibilă existența cărților și le-au protejat: povestitori, scribi, luminați, traducători, vânzători ambulanți, maeștri, înțelepți, spioni, rebeli, călugări, sclavi, aventurieri…
Traducere de Silvia-Alexandra Ștefan, carte publicată în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Pandora M.
Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu. Obiectiv vorbind – unul dintre cele mai de succes romane publicate anul acesta; subiectiv – una dintre cărțile la scrierea căreia am tras cu ochiul timp de cinci ani. Nu, n-am avut ocazia să citesc manuscrisul decît foarte aproape de trimiterea spre publicare. Am avut însă în fața ochilor arhitectura romanului sub forma unor post-it-uri care se mișcau adesea, lipite pe un panou de plută. Cinci ani în care m-am mai întrebat din cînd în cînd la întersecția căror post-it-uri de acolo trăiesc eu. Iar în septembrie 2021 am aflat.
Cartea a fost publicată în cadrul colecției „Fiction LTD”, Editura Polirom.
Doru Căstăian, profesor, mentor, autor
Mircea Cărtărescu, Theodoros, Humanitas
Pentru că orice nou roman al lui Mircea Cărtărescu este în sine un eveniment. Dar şi pentru că “Theodoros” realizează o notabilă distanţare de spiritul “Solenoidului”, fiind întrucâtva o scriere mai ludică, mai relaxată, o sărbătoare a limbii şi un imn dedicat forţei literaturii.
Sonya Orfalian, Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922, Polirom
Un document şocant despre genocidul armean, o traumă istorică despre care ştim, totuşi, destul de puţin. Mărturiile supravieţuitorilor, copii la momentul cumplitului eveniment, recreează, într-o atmosferă de autenticitate atroce, câteva pagini indelebile din istoria cruzimii umane.
James Joyce, Ulise, Polirom
Este de neratat prima traducere integrală a capodoperei lui Joyce după varianta lui Mircea Ivănescu, versiune căreia i s-au adus destule reproşuri.
Bogdan Suceavă, Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen şi poetica Jocului second, Polirom.
O contribuţie esenţială şi inedită la exegeza “Jocului secund”, venind din partea unui matematician care este şi literat. De neratat pentru profesorii de limba română, dar şi pentru iubitorii de literatură şi interdisciplinaritate.
Olga Ştefan, Resursa, Editura Max Blecher
Nu sunt un specialist în poezie, dar sunt un iubitor de poezie, iar volumul Olgăi Ştefan îmi pare a avea o forţă remarcabilă, în special forţa de a stoarce frumuseţe din miezul atroce al lucrurilor. Versuri impecabile, pătrunzătoare, cu irizări de laser.
Brian Greene, Până la sfârşitul timpului, Humanitas
Greene este un popularizator elegant şi elocvent, iar acest volum, generos în intenţiile lui, nu poate fi decât o bucurie pentru amatorii de ştiinţă şi nu numai.
Cornel Florin Moraru, Turnura ştiinţifică a esteticii contemporane. Cercetări de avangardă în domeniile neuroştiinţelor şi inteligenţei artificiale, Eikon
Pentru că avem de-a face realmente cu cercetări de avangardă care nu pot fi decât spectaculoase intelectual pentru cei interesaţi, iar Cornel Moraru are darul de a scrie limpede şi provocator
Dana Jalobeanu, Spectacolul filosofiei. Cum citim Scrisorile lui Seneca, Humanitas
Probabil că nici o altă şcoală filosofică din vechime nu exercită o facinaţie mai accentuată asupra lumii de azi ca stoicismul. Cercetarea Danei Jalobeanu este binevenită şi incitantă, fiind, din câte ştiu, prima cercetare de acest fel propusă de un autor român. Ca ins pasionat de stoicism, o aştept cu mare interes.
Iulia Iordan, autoare, curatoare și educatoare muzeală
În ciuda faptului că biblioteca mea este aproape haotică, am totuși un raft perfect organizat. Acolo îmi țin cărțile pe care nu le citesc niciodată doar într-un singur sens, până la capăt sau o singură dată. Sunt cărți pe care le citesc în toate sensurile, în toate stările și le pot reciti la nesfârșit. Nu am scos niciodată nicio carte de pe acest raft, doar am adăugat. De aceea, poate l-aș putea numi și raftul permanenței pentru că este miezul neclintit în marea de efemeritate din jur.
Pe lângă scrisorile lui Rilke pentru poetul mai tânăr, albumele de artă ale artiștilor Ștefan Câlția și Roman Tolici, „Împotriva interpretării„ de Susan Sontag, „Uzina flora” de Tudor Opriș sau cărți de Simion Florea Marian, stau două autobiografii fabuloase, „Confesiunile unei dependente de artă”, de Peggy Guggenheim și „Încălcând toate granițele” de Marina Ambramovic. Mai sunt acolo și câteva cărți românești pe care eu le prețuiesc în mod special și pe care, prin intermediul Ioanei, vi le recomand.
Sînt alta de Svetlana Cârstean
Închide ochii și vei vedea orașul de Iordan Chimet
Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan
Pe această cale îi transmit lui Moș Crăciun una dintre dorințele mele: să-i ajute pe librari să vadă oportunitatea (nu doar pe cea financiară) de a promova literatura autohtonă. Ar putea să le așeze sub brad, de exemplu, o opțiune de căutare online nou nouță care să se cheme „autori români”. Fără mici, dar eficiente forme de responsabilizare și responsabilitate, vom rămâne doar o cultură a traducerilor. Case împodobite cu cărți de toate felurile vă doresc!
E sezonul târgurilor, al pop-up shop-urilor și al urbanității date cu scorțișoară, care invită la explorare, degustare și, de ce nu, îndulcire a perspectivelor citadine.
Am promis că voi face un mic exercițiu săptămânal de colecționism online, așa că revin cu propuneri de povești care mi se par interesante și bune de dat mai departe către cititori, friguroși, năzuroși, zăpăciți și agitați ca mine, care nu mai știu în câte, cum și de ce să se împartă, mai ales când au și cadouri, și evenimente de bifat.
Între 7 și 11 decembrie se întâmplă la deja tradiționalul Romexpo (unde altundeva?) Târgul de Carte Gaudeamus. În uzina cu pricina muncesc și eu săptămâna aceasta. Mă gândesc să fac, eventual, un #jurnaldetârg pe Instagram, cum am făcut în vară și de la Bookfest. Revin, oricum, aici cu sugestii de cărți, autori, ilustratori de reținut, căutat și/sau pus pe listă. Mă aștept la aglomerația și festivismul deja consacrate, dar sper să existe și micile momente de strălucire care desenează bucurii reale, dincolo de toate gardurile vopsite.
Foto: Kate Bezzubets, Unsplash
Dacă tot am vorbit de ilustratori, tot miercuri se deschide, la White Flat Gallery, o expoziție cu vânzare a unora dintre cei mai interesanți artiști de la noi – Oana Ispir, Anca Smarandache, Diana Tivu sunt doar câteva nume, dar găsiți lista completă a expozanților, precum și detaliile evenimentului aici.
Sursa foto: White Flat Gallery
Pe 10 și 11 decembrie (adică sâmbătă și duminică), la Carolia Social House (Strada Madrid, nr.4), are loc Pop-up shop de iarnă Cup & Candle & Super Friends, unde Super Friends sunt Fata cu Prosecco, Eltung Flores și Cuvinte aurite. Personal, sunt mare fană a porțelanurilor curatoriate de Oana D. Botezatu, așa că, dacă nu mă doboară Gaudeamus-ul de anul acesta și nu cad secerată pe altarul cultural, îmi propun să mă bucur măcar o oră de reîntâlnirea asta pe care o intuiesc plină de răsfăț elegant și creativ, din care vreau musai să gust măcar o linguriță :-).
Foto: Kira auf der Heide, Unsplash
Tot de pe 10 decembrie începe și Dichisar de iarnă, la Impact Hub Universitate. Vor fi două weekend-uri de târg care te invită să #buylocal și să-i susții pe micii artizani și creativi. Oferta e largă, de la bijuterie contemporană la găselnițe gourmet. E cam greu să nu dai cel puțin peste un cadou (inclusiv pentru tine).
Sursa foto: Dichisar
Tot pe 10 e Târg de Crăciun și la Fundația Calea Victoriei, cu delicatese culturale frumos rânduite într-un interior plăcut. Detalii despre ofertă, surprize și reduceri (există și așa ceva) găsiți aici.
În sfârșit, tot pe 10 (știu, totul se întâmplă pe 10), începe și Assamblage Fine Christmas (sunt tot două weekend-uri, ca la Dichisar), cu designeri de bijuterie, ilustratori, pictori, artiști new media și un foodtruck care am înțeles că figurează printre tentații :-).
Deocamdată, cam atât, dar, dacă mai știți de alte târguri care pot fi de ajutor celor care vor să bifeze țintit cadouri mai puțin convenționale, nu ar strica să punem mână de la mână și să completăm lista asta cu evenimente simpatice, pentru care să merite să-ți pui mănușile și să iei orașul la pas.
ioanabaldea.com 