Un manifest floral, social și artistic powered by Florăria Iris

Cu Orașul am o relație complicată. Jalonată de eșec și conversație, de reverie și desfigurări stradale, de vise făcute cioburi și cioburi din care se mai nasc, câteodată, vise. La începutul toamnei, când toate traseele cunoscute aveau ceva amar în ele, am găsit poezie stradală în stare pură în eforturile unui artist vizual. Eu așa i-aș spune lui Nicu Bocancea, care este cel mai premiat maestru florist al României, pe plan internațional. El și fratele său, Cosmin Avramiță, fac din Florăria Iris un workshop creativ în continuă schimbare, care emană parfum într-un oraș din ce în ce mai searbăd. Iubesc vitrinele Iris. Le fotografiez constant, pentru că îmi dau o stare de bine, ca un vers de Oscar Wilde ascuns într-un sertar al memoriei, legat, poate, cu o panglică vișinie și lăsat să alunece, ca din întâmplare, pe caldarâm… Cam așa am simțit campania aniversară Iris, #50dezilepentrucincizecideani. A fost surprinzătoare, vitală, solară, exact când ne zburătăcea pe toți vântul mai tare. Acum, că s-a terminat, vă invit să aflați cum s-a văzut din unghiul autorului, chiar în timpul desfășurării 🙂

Nicu Bocancea

Umbrele, valize îmbrăcate în flori, gropi din care izbucnesc petale, frunze și tije care pun un plasture colorat peste rănile orașului. Cum se nasc ideile din manifestul pentru normalitate și frumos pe care l-ați botezat #50dezilepentru50deani?

Când ne-am propus să începem campania, ne-a fost teamă că ne va fi greu să găsim 50 de contexte pe care sa le semnalăm cu ajutorul florilor, însă cu fiecare episod de manifest, ne-am convins că 50 e un număr prea mic pentru cât de complexă e lumea din jurul nostru și pentru câte mesaje putem transmite cu ajutorul florilor. Ne legăm de orice ne inspiră pe noi ca oameni. Practic așa ne începem și ne terminăm fiecare zi de când am început #manifestul pentru normalitate si frumos, cu explorarea gândurilor, a sentimentelor, a neregulilor și a lumii din jurul nostru. Și după ce terminăm un manifest, deja ne gândim la următorul sau poate chiar ne ciocnim de el pe stradă, în drumul nostru înapoi înspre atelier.     

Banca de la Universitate

Pe unele, care ne “dureau”, le-am așternut de la început pe o listă și am așteptat să le vină ziua potrivită pentru aprobări, producție și implementare, însă altele apar pe moment, ne ciocnim de ele pe stradă sau se leagă de diverse evenimente care se întamplă: începerea scolii, evenimentul Fundației Renașterea, închiderea teatrelor și a restaurantelor, ziua internațională a cafelei, ziua risipei mâncării, zilele Bucurestiului. Durata realizării construcțiilor florale pentru manifest a depins de amploarea lucrării și a durat de la 3 la 10 ore. Ni s-a întâmplat să lucrăm până la 1 noaptea pentru unele sau la altele să începem lucrul la 5.30 dimineața. Putem spune că este un proces continuu care nu ne mai lasă să dormim, ne place, ne vin idei noaptea în somn sau la masa de duminica cu familia. Este un #manifest făcut din tot sufletul, cu tot sufletul. Speram să fie primit tot așa de catre oamenii care urmăresc rețelele noastre de socializare. 

Nicu Bocancea – Poarta Cărților
Nicu Bocancea – excesul de plastic

E și o manieră de a vorbi despre ce înseamnă urbanitate acum, în 2020, când existențele noastre tind spre indoor, spre monocrom, spre supraviețuire prea puțin accesorizată de frumos?

Este felul nostru de a sărbători 50 de ani de muncă în industria florilor și de a da glas florilor pentru a vorbi despre reguli și nereguli din jurul nostru. Nu putem să ne luptăm cu vremurile, să schimbăm regulile, să îndreptăm ce nu ne place, însă putem folosi ce iubim noi mai mult, adică florile, pentru a semnala ce ne place nouă și credem că ar trebui să placă mai mult celor din jur sau ce nu ne place și ar trebui să nu placă nici altora din jur. Bucureștiul are nevoie de frumos la fiecare pas, ca orice oraș însufletit, iar bucureștenii au nevoie de semnale sociale la care să adere sau pe care să le ducă mai departe în drumurile lor. Mucurile de țigara și măștile de protecție aruncate pe jos, coșurile de gunoi și trecerile de pietoni nefolosite, semnele de circulație ignorate au fost câteva semnale date oamenilor pe care nu noi, ci florile îi rugau să fie atenți la ei, la lumea înconjurătoare, la viitor. Înainte de a fi pentru un oraș, manifestele noastre zilnice sunt pentru oamenii ca noi.

Nicu Bocancea – 1000 de mucuri de țigară
1000 de mucuri de țigară

De Ziua Educației ați amenajat un loc de joacă pentru copiii cu dizabilități. Cât de important e pentru voi să vă implicați în proiecte sociale?

Este datoria fiecaruia dintre noi să ne gândim la cei din jur cărora le putem fi de folos. Este ceva ce am învățat din copilărie și ceea ce florile m-au ajutat să aduc acolo unde este nevoie: zâmbet și stare de bine. Dacă fiecare dintre noi ar face zilnic un gest mic pentru cineva care are nevoie de el, lumea ar fi infinit mai bună. Doar ca și așa e prea puțin față de cât e nevoie și de cât am putea să oferim în scopuri caritabile noi, cei fericiți. Din păcate, din cauza timpului și a proiectelor, doar dacă vin ei către noi, știm să le oferim ajutorul, așa că îi rugăm pe toți cei care cred că ar avea nevoie de aportul nostru și de frumusețea florilor să ne scrie, să ne spună și vă garantăm, prin educația și pasiunea cu care ne trăim fiecare zi, că vom fi alături cu tot ce putem.

Nicu Bocancea și Cosmin Avramiță

Vitrinele Iris vorbesc, by default, despre creativitate. Acum, cu acest proiect, creativitatea a ieșit în stradă prin măștile din fața Ateneului, a reinventat o cască de motociclist, a arătat că Ziua Cafelei poate avea legătură și cu florile… Multe sunt instalații, poeme stradale de care ne bucurăm cu toții. La care țineți cel mai mult?

Mulțumim pentru aprecieri și cuvintele frumoase și mai ales mulțumim ca ințelegi povestea din spatele construcțiilor noastre florale, pentru că ele nu sunt doar cadre superbe, ci niște metafore, ele vin cu îndemnuri, cu povești, cu emoții, cu semnale de tot felul. Oh, la toate ținem foarte mult, pentru că toate au pornit de la o pasiune, o bucurie sau o revoltă personală. Fiecare domeniu atins de flori își merită manifestul, iar nouă în fiecare zi ne plăcea cel mai mult cel pe care îl făceam atunci. Totuși, dacă ar fi sa aleg unul preferat, o să aleg subiectiv. O să spun că cel mai mult mi-a placut #manifestul despre începerea școlii când am transformat bagajul de îngrijorări al părinților în ghiozdane pline cu flori pentru școlari, iar școlarii din imagini erau copiii mei și ai fratelui meu.

Ce vă inspiră în fiecare zi?

Natura, oamenii din jur, societatea, orașul, viața. Prin flori poți exprima orice sentiment. Eu pot spune că pentru mine este cea mai eficientă terapie statul și lucrul cu florile. Când sunt supărat, stresat, obosit, asta îmi face cel mai bine: să stau în atelier, înconjurat de florile mele, încercand să le dau glas, să-mi trasmită emoțiile oamenilor din jurul meu.

Care a fost cea mai mare provocare de până acum, în alcătuirea manifestului?

Varietatea manifestelor, am avut mereu teama de a nu ne repeta cu ele. Atunci când intri într-un domeniu și încerci să spui o poveste, iți dai seama că ar fi mult mai multe de spus decât un singur unghi de abordare. Însă, am rezistat, nu am picat in capcana complexității domeniilor, ci am încercat să găsim cât mai multe domenii în care să lăsăm florile să spună ce este de spus, măcar o parte din ce este de spus.  

E și o formă de colecționism floral încapsulată în aceste 50 de zile? Mă gândesc la maeștrii floriști olandezi sau la tablourile unor Ambrosius Bosschaert sau Jan van Huysum.

Ce repere frumoase! Ne numărăm și noi printre marii iubitori de flori de pe planetă, nimic mai mult, știu că suntem mulți în fan clubul acesta, dar noi avem carnet de membru din tata în fiu. Acum serios, părinții noștri au iubit florile enorm și, din dragoste pentru ele și din dorința ca ele să ajungă să înfrumusețeze viețile românilor și universul în care traiesc, au ales să construiască Iris așa cum este afară, în țările cu istorie în industria floristicii. Nu le ințelegeam iubirea pentru flori până nu am devenit și eu “victimă” sigură a lor și la fel si fratele meu, Cosmin. Amândoi facem acum copiilor noștri ceea ce ne făceau în copilărie ai noștri și nu ne plăcea deloc, stăm printre flori de dimineața până noaptea, iar noaptea tot cu gândul la ele suntem. Florile sunt atât de versatile, pot spune atât de multe lucruri, uneori mai bine decât o fac cuvintele, în funcție de felul în care le combini și de contextul pe care îl completează, de lumina în care sunt puse. Sunt infinite rolurile pe care florile le joacă în viețile noastre, infinite domeniile în care au început să aibă rol principal și infinite motivele pentru care noi trebuie să le fim recunoscători.

Îi înțeleg perfect pe pictorii care le-au dedicat lucrări, pe scriitorii care le-au adorat în cuvinte frumusețea, pe compozitorii care au rămas în istorie cu operele lor inspirate din natură, pe toți artiștii care se lasă cuprinși de frumusețea, varietatea și rolul florilor pe pământ. Timid, și eu le iubesc așa cum știu și încerc să le pun în valoare prin ceea ce am învățat să simt și să fac: floristica. Sunt sigur că dragostea pentru ele mă va face să încerc mereu să găsesc câte un drum nebătut pentru a le pune în valoare.     

Familia
Nicu Bocancea și Cosmin Avramiță

Care e floarea predilectă a Bucureștiului? Dar a ta?

Când spun București, spun un buchet multicolor, un mix de flori mici și mari, de culori și origini diferite, care, în ansamblu, arată fascinant, însă, în detaliu, se pot observa unele “reguli și nereguli”, vorba manifestului nostru.

În ceea ce mă privește pe mine, mereu mi-au plăcut buchetele mici, aranjamentele discrete, nu-mi place opulența, îmi plac detaliile, îmi plac florile de sezon, îmi plac mesajele pe care le transmit florile prin felul în care sunt aranjate și emoțiile pe care le trezesc în cel care le primește.

Mie îmi plac toate florile, dar simt că am mereu cate o misiune pentru unele dintre ele. Salvez plantele care se ofilesc. Obișnuiesc să iau acasă plantele din atelier cărora nu le merge bine.

Este deja o regula că, odată ajunse la mine acasă, toate iși revin, înverzesc, înmuguresc, înfloresc și parcă îmi zâmbesc zi de zi. Pe lângă asta, culeg ierburi de pe marginea drumului sau flori sălbatice, crengi de copaci abandonate, frunze de tot felul și le aranjez în vaze sau în vase acasa la mine. Mă înconjor de flori și plante pe care nu le avem în atelier, de orice fir de iarba care nu e comercial, mi se pare că sș el merită atenția și aprecierea noastră. Chiar iubesc toate florile, pe unele le am la atelier, pe altele le găsesc prin păduri și mă bucur de ele în timpul liber.

FLOOS, the crafter’s secret

1 comentarii la „ORAȘUL. POEM VIZUAL”

Menta & Rozmarin

cultura gastronomica si explorari culinare

Casa Jurnalistului

Scrie cu sufletul tău şi reciteşte cu sufletul altora.

Pași către propriul suflet

Ligia Moise, psiholog clinician

why is a raven like a writing desk?

writing letters to my thought mates

%d blogeri au apreciat: