Spune-mi o poveste cu portocale

Cred că acesta e rolul meu favorit. Uite o mireasmă. Uite un cuvânt. Spune-mi o poveste. Cadoul de la Oana a venit într-o zi cu multe Word-uri deschise. Am aprins lumânarea, mi-am încălzit cafeaua și m-am gândit un pic la ei, la micii antreprenori care fac față atât de curajos acestor ani, care inventează colecții, care nu-și expun clienții gratuit, care folosesc ambalaje fără plastic și care te fac să simți că e pentru tine fărâma de răsfăț care-ți face lumea mai bună.

Mie portocalele mi-au făcut mereu lumea mai bună. Una din primele mele amintiri e cu mama cojind o portocală și explicându-mi ce este – un fruct dintr-o țară mai caldă. De acolo unde pleacă păsările? Da, de-acolo, spune ea, și în poveste apar, pe negândite, frunze verzi și pomi care foșnesc în briza mării și uite și marea, și nisipul, și vrafuri de soare risipite printre scoici, și pe mine alergând pe-acolo, în sandale sau, poate, fără. Exact ca șahul din poveste, mai iau o felie, mai întreb despre lumea aia căptușită cu basm, de unde vine portocala. Peste ani, gust portocale barceloneze, sevillene, venețiene, romane. Asta cer, mereu, când m. pleacă în călătorie. Ce să-ți aduc? O portocală. Cu portocala vin poveștile una câte una, mai multe ca feliile chihlimbarii și nimic nu se compară cu toate istorisirile, amintirile, complicitățile care se țes în gustul care pentru mine cam asta ajunge să însemne – fericire mestecată într-o lume unde e cald și bine. În prima mea carte sunt portocale, în aproape toate parfumurile care-mi plac se amestecă și ele, agenda pe care cineva a imaginat-o pentru mine, anul trecut, avea pe copertă portocale. Le dibuiesc peste tot. Sau poate că ele mă găsesc pe mine.

Așa că ideea asta în sine – o poveste care să conțină o portocală – e definiția unuia dintre teritoriile mele favorite. Cel în care trăiesc din scris și #îmbrățișarea stă în felia următoare de poveste. Imposibil, da, însă delicios până la ultima frântură de verb.

Mulțumesc, Oana, că ai aprins luminița asta, ca pe lampa lui Aladin, într-o zi ca toate zilele. Mi-a luminat un vis vechi, care încă miroase atât de bine…