Cald. Leneș. Custom made.
Ani de zile Crăciunul a fost alergătură. Muncit până în ultima clipă, plonjat cu bateriile descărcate într-un șir de mese și întâlniri între care abia aveai timp să respiri, alergat după cadouri, bifat liste, bifat alte liste, ratat oameni și întâlniri, acumulat frustrări și supărări, constatat că vacanța s-a terminat. That’s all, folks! Back to work, back to reality.
Și pe urmă a venit 2020. Bum. Ne-a lovit așa de tare că încă nu ne dezmeticim.
Și acum vine iar Crăciunul. Un Crăciun atipic, cu multe întrebări. Cum o să arate lumea? Ce planuri pot să îmi fac? Cum să fac să nu-mi mai fac planuri? Am pierdut, cu toții, atât de mult. Și de multe. Ne-am adaptat. Ne-am readaptat. Și ne-am adaptat din nou. Am redimensionat perspective, cariere și relații. Am acceptat că nici 2022 nu se anunță ideal. Am aruncat câteva planuri la coș. Am dat unfriend și block. Ne-am retras ambasadele. Am înțeles că lumea nu mai e la fel. Ne-am uitat la And Just Like That… și am constatat că e la fel ca ultimii doi ani: depresiv, confuz și prost scris. Am ajuns până aici.
Iar aici e o improvizație, o stație între ieri și mâine. Dacă tot nu știm cum o să fie la anul, cu Omicron cot la cot și gleznă la gleznă cu politicile conspiraționiste în floare, poate că ideea e să ne opintim mai puțin. Să acceptăm că o sărbătoare nu e nici despre festivism, nici despre ședințe foto în studio-uri care te fac să arăți ca decupat dintr-o felicitare Hallmark, nici despre câte like-uri are bradul tău sau despre numărat cadouri ca Dudley din Harry Potter de ziua lui. Să ne tragem sufletul și atât.
Poate că e despre cât de împreună se poate fi acum. Și cât de bine. Fără presiune. Fără așteptări. Fără exagerări. Și fără liste. Poate că o să fie cu plâns, poate că o să fie cu amintiri, poate o să ne certăm, poate o să ne împăcăm, poate o să mâncăm ceva bun, poate o să ni se facă dor, poate o să și râdem, poate o să ne și bucurăm. Sau, poate, doar o să ne tragem sufletul.
Unul din puținele lucruri bune (și, cumva, importante) pe care cred că le-am învățat e că nu trebuie să faci nimic din ce nu-ți vine, că nu te vânează niciun critic culinar să-ți recenzeze friptura sau cozonacul, că dacă n-ai nimerit-o cu cadourile asta e, ghinion de neșansă, că, dacă lucește casa și stau ciucurii de la covor la dungă, dar ești înțepenit de spate și ai uitat cum te cheamă de oboseală, nu vine Moș Crăciun cu o medalie specială pentru cea mai lucioasă gresie din bucătărie și cel mai mare număr de rufe călcate până în Ajun.
Anul ăsta visez la câteva fețe pe care o să mă bucur să le văd. Cu multe precauții și multă grijă pentru vulnerabilitățile fiecăruia. La niște dimineți în care să mă trezesc târziu. La zile de citit și de văzut filme, la bucătărit de drag, fără stres și fără deadline. La cadouri mici care înseamnă mult :-). La un pic de speranță, la niște ore de plimbare, la un strop de poveste.
Să fie blând, liniștit și al nostru. Despre noi. Să dăm volumul lumii mai încet. Să rămână un pic de muzică și mai puține interferențe.
Să nu (ne) mai cheltuim aiurea. Să trăim ce avem. Să constatăm că merită. Să se repare lumea și puțin și noi cu ea. Poate chiar să o reparăm împreună. Să fie bine. Mai bine.
Merry &bright.
Și să fim sănătoși.
ioanabaldea.com 