Trei cărți de la… #LaDouăBufnițe :-)

Sau ce se mai citește la Timișoara

A trecut ceva timp de când am lansat rubrica aceasta. Era în plin Gaudeamus și am încercat să ajut un pic cu listele de cumpărături. Bibliofile, bineînțeles 🙂

Scrisoarea de la #Bufnițe a venit un pic mai târziu, e adevărat, dar e garnisită cu tot soiul de minuni (adică recomandări – de citit, de cumpărat, de studiat, indiferent dacă e târg sau nu) și azi mi s-a părut un moment perfect să o deschidem împreună.

• Chris Capstick | Alexandru, marele dog german | Editura Nomina | 2020 | Ilustrații de Monika Filipina | Traducere de Iuliana Stan

Mi-am adus aminte de această carte pentru copii, care mi-a plăcut pentru ca are o poveste complet nouă pentru mine. Într-o lume în care câinii erau încă sub dominația pisicilor, le erau chiar sclavi, Alexandru își dă seama că de la vârsta maturității va trebui să se supună mai mult și să muncească și mai mult, iar de pe urma efortului lui nu vor avea de câștigat decât pisicile. Așa că uneltește un plan în desert și astfel se naște legenda piramidelor, o reinterpretare tare comică, veți vedea!

• Francoise Dolto | Ce să le spunem copiilor când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt triști | Editura Trei | 2005 | Traducere de Delia Șepețean Vasiliu

Uneori discuțiile cu cei mici pot fi mai complicate decât ne dorim și nu strică să avem o idee de unde să plecăm, fie că sunt situații mai simple, fie că vorbim despre copii cu nevoi speciale. Care este limita când discutăm despre satisfacerea nevoilor unui copil, dar nu a tuturor dorințelor? Ce spunem celorlalți copii când unul dintre frați a murit? Ce le spunem copiilor adoptați? Un cuvânt auzit în copilărie poate determina cursul întregii vieți? Întrebări la care bine-cunoscuta pediatră și psihanalistă încearcă să ofere un răspuns, considerând reală nevoia copiilor de adevăr și dreptul acestora de a-l auzi.

• Leila Slimani | Cântec lin | 2020| Editura PandoraM | Traducere din franceză și note de Nadine Vlădescu

Roman premiat cu Goncourt în 2016. Stil alert, năucitor, cu multe anxietăți și angoase. Cu greu îmi pot imagina ce simte o mamă de copil mic citind cartea aceasta.
Este ca si cum prin față ți s-ar derula un thiller psihologic, aproape că simti acel crescendo pe fundal, dar nu se mai intamplă mare lucru din exterior, totul are loc doar în mintea oamenilor, în felul complicat de-a fi al acestora. Despre acțiunea cărții în sine nu voi spune mai nimic pentru că marea parte o aflăm încă din prima pagină, restul reprezintă capacitatea noastră de a gestiona apăsarea romanului. 

Livia este pasionată de educație, cu precădere de educația preșcolară, a lucrat un an ca educatoare la grădinița din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă și un an la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Constantin Pufan”, apoi a devenit librar. Cu o experiență de peste 14 ani de librărie, a continuat și cu organizarea activităților pentru copii. Îi place ciocolata, e fascinată de Japonia, e pasionată de fotografie și de lectura, îi plac câinii și lista poate continua. La Bufnițe librărește, meșterește, poveșterește și copilărește.

• „Tacete, o maschi” | A. Franzoni, F. Orecchini | Argolibri, Ancona | 2020

Atunci când ne referim la poezia italiană a anilor 1300, cu siguranță primii la care ne gândim sunt Dante, Petrarca și Boccaccio. Dar femeile? Această carte răstoarnă perspectiva comună și prezintă o colecție de poezii scrise de femei din acea perioadă, printre care Leonora della Genga, Ortensia di Guglielmo și Livia da Chiavello.  

• „Scrivi sempre a mezzanotte” |  Virginia Woolf, Vita Sackville-West | Donzelli editore, Roma | 2019

Scrie mereu la miezul nopții. Această colecție de scrisori din anii 1920 între Virginia Woolf şi prietena ei Vita Sackville–West este plină de dragoste, tandrețe, intimitate și cultură. Recomand să o citiți atunci când aveți nevoie de un pic de încredere şi de speranță în iubire.

• „Il barone rampante” |  Italo Calvino | Giulio Einaudi editore, Torino | 1965

Povestea baronului Cosimo Piovasco di Rondò, un rebel nestăpânit care la vârsta de doisprezece ani se urcă într-un copac pentru a nu mai coborî niciodată, este considerată una dintre capodoperele lui Italo Calvino. Este potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți, deoarece are diverse straturi de interpretare.

Giulia este cea mai nouă Bufniță din librărie și este studentă în anul III la Istorie, în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este din Milano și s-a mutat în România acum 4 ani pentru a-și continua studiile și pentru a învăța mai multe despre istoria Europei de Est. Pasiunile ei sunt literatura greacă și latină, arta și poezia și îi place să deseneze și să picteze. Cărțile au avut mereu un rol important în viața ei fiindcă a crescut într-o familie de mari cititori, iar bunicul ei a fost librar în cartierul Dergano din Milano. 

• Labirint | Burhan Sönmez | Pandora M. Anansi. World Fiction | 2021

Pe scurt, despre asta e vorba: după ce încearcă să se sinucidă aruncându-se de pe Podul Bosfor, un cântăreț de blues își pierde memoria. E o carte despre care nu vorbesc foarte mult. Tocmai pentru că, într-o oarecare măsură, cred sunt prea atașat de ea și prefer să o țin pentru mine. Povestea lui Boratin pare atât de intimână încât nici nu-ți vine să o dai pe departe. Labirint e un roman plin de muzică și melancolie – asemenea muzicii lui Miles Davis – în care protagonisnul încearcă să se regăsească și, rămâne să ne întrebăm dacă într-adevăr ne dorim asta.

• Dezintegrare | Florentin Popa | OMG Publishing | 2021

Dezintegrare e un unul dintre cele mai reușite volume de poezie pe care le-am citit în ultimii ani. Poezia e adesea despre limbaj, Flo Popa reușește să jongleze între diferite registre cu o naturalețe aparte: „tristețea ta ca o ceartă de școlari/ care-și târșâie picioarele pe brumă/ cu gogoși calde în cel puțin o mână/ și-și dau la gioale cumva cu grijă/ să nu le scape și nu știi dacă să îi desparți/ sau să mergi mai departe”. Melancolie, umor și un stil cu totul relatable.

• Principala morengo | Mugur Grosu | Casa de Editură Max Blecher

Volumul de pozie a lui Mugur Grosu e ca un cântec de leagăn pe care îl recunoști, îi știi versurile și îți vine să îl asculți din nou și din nou. E un volum care te liniștește, te apropie de un trecut cu care poți rezona ușor. Cintindu-l parcă privești în oglindă și îți spui, fără ezitare: „dar și eu am făcut asta”. 

Alex a absolvit Facultatea de Litere la Timișoara. Citește și scrie poezie. Nu le prea are cu muzica, dar îi place cum sună poezia pe muzică. E membru al Asociației Culturale Contrasens unde traduce și corectează texte, așa că își mai face veacul pe la expoziții de artă contemporană unde NU pune mâna pe lucrări. A fost la Strada Fără Nume – Pe drum în 2021 și a publicat un volum de poezie, nimic personal, la Casa de Pariuri Literare, iar acu’ scrie o teză doctorat despre Spoken Word. Pe lângă librărit, mai coordonează cenaclul Comuna 30 unde așteaptă s-audă cât mai multe voci noi și simpatice.