#goodlife. reloaded

Jurnal subiectiv de momente, experiențe, LOCURI, idei cu glanz

În fiecare sâmbătă. Teoretic. (Practic nu știu dacă sâmbăta viitoare nu o să fac mai degrabă niște clătite decât să gătesc un text cu un praf de stare de bine). #goodlife ar trebui să funcționeze ca un mix de speranță și savoare. O listă de lucruri bune, care fac viața măcar o idee mai simpatică. O vitamină online. O struțocămilă de mici bizarerii care, împreună, au sens. Un making of al săptămânii care tocmai s-a încheiat. Încă nu știu exact ce vreau de la rubrica asta. Sau poate că știu. Poate că tot ce vreau e să mă binedispună suficient cât să îmi vină să o scriu și data viitoare.

  • Am început săptămâna cu imaginea unei fete care, într-o aglomerație halucinantă, citea în metrou. Ondaatje. În engleză. Luptam pentru aer (câteodată mă ia panica în metroul supraaglomerat) și am constatat că reușesc mai ușor să-mi reglez respirația dacă mă agăț de cartea ei, dacă-i citesc un pic peste umăr (peste mulți alți umeri, de fapt) și dacă încerc să-mi amintesc scena, ideea, paragraful. Memoria mea literară a șovăit, neajutată de ochiul care a tot alunecat din pagină, până când am coborât, dar mintea a uitat că îi e teamă de spațiile fără ferestre. Nu am rămas fără aer nicio clipă
  • Un proaspăt descoperit portret al lui Joan Didion, semnat L.Johnson și datat 1977, vândut la licitație pentru 10.000 de dolari, pare a fi unul dintre acele mistere rare pe care le scot la iveală ruinele intimității unei persoane publice, ca să nu spunem celebre. Kate Dwyer scrie pe larg despre el în The New York Times. Câteodată e fascinant să refaci istoria unui asemenea obiect prețios și să ficționalizezi, vrând, nevrând, pe marginea ei. În potopul de știri mai degrabă îngrijorătoare din ultimul timp, e cumva reconfortant când se mai aprinde câte un chibrit și-ți luminează puțin imaginația.
  • Faptul că există strada asta și că trec aproape zilnic pe lângă ea. (Nu, nu mi-am cumpărat-o eu, prefer să investesc în cercei :-))))

#Karma 😉

  • Îmi place și provocarea aceasta, venită de la Institutul Francez. Am găsit-o în Inbox și mi-a sunat foarte bine, cam ca un cappuccino băut în prefața unui interviu (mă rog, puține lucruri sună atât de bine).

Las aici link-ul cu toate ideile care zboară sub pălăria acestui eveniment aici. Îmi place ideea discuției despre tehnologie și umanitate din perspective multiple, iar conferința de pe 26, care vorbește despre virusul atât de răspândit și de… dezolant, în ultimă instanță, al teoriei conspirației cred că ar trebui să aibă sala plină.

  • Am ascultat săptămâna aceasta Podcastul de neuroștiințe, cu Prof. dr. Andrei C. Miu și Drd. Simona Pițur, de la Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive, Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai. Mi se pare absolut lăudabil efortul lor de a demonta mituri și de a aduce claritate într-o zonă intens căpușată de pseudo-știință. Eu sunt deja public fidel 🙂
  • Căștile mele albastre. Încă îmi plac. Unele lucruri nu se schimbă.

Autor: Ioana Bâldea Constantinescu

Dealer of words, dreamer of orange gardens, collector of sea shells.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Menta & Rozmarin

cultura gastronomica si explorari culinare

Casa Jurnalistului

Scrie cu sufletul tău şi reciteşte cu sufletul altora.

Pași către propriul suflet

Ligia Moise, psiholog clinician

why is a raven like a writing desk?

writing letters to my thought mates

%d blogeri au apreciat: