Cărți pentru copii și tactici de îmblânzire a poveștilor nărăvașe
Zilele trecute am scris câteva gânduri despre cum (nu) facem să-i aducem pe copii mai aproape de cărți – nu-i plătim, nu-i șantajăm, nu le numărăm paginile, nu facem shaming, nu ne panicăm dacă nu-l adoră pe Jules Verne și dacă nu pricep mai nimic din cum vorbește Nică în Amintiri din copilărie. Și altele asemenea. Era un preambul pentru câteva recomandări de cărți frumoase în care vă puteți juca împreună, dar, spre surprinderea mea, au nimerit pe un teren sensibil și seismic deopotrivă, pentru că există multă îngrijorare că poveștile par să le rămână mici, ca tricourile de anul trecut.
Eu nu aș hrăni frica asta. Mintea are nevoie de ficțiune, de evadare, de provocare, de cuceriri, de dragoni și baghete magice, de mitologie și de aventură, de cartografieri ale emoțiilor noi care dau năvală peste ei cu fiecare anotimp de vârstă. La fel de adevărat, însă, e că există o deconectare vizibilă, o metabolizare chinuită a multor texte, există sperietoarea copiilor care citesc și nu înțeleg ce citesc și ajung adulți ușor de manipulat și de îndoctrinat, există normalizarea violenței prin supraexpunere ( are legătură cu lipsa lecturii care, în general, nuanțează și modelează perspectiva asupra lumii, rafinează interiorul ființei și îi dă voie să crească, să se manifeste empatic, să înțeleagă alteritatea, diversitatea, diferența). Așa că, fără să o hrănesc, înțeleg frica asta. Frica de simplificările extreme, de rezistență a copilului la orice tip de efort intelectual, de aparenta lor lipsă de apetit… epic. E o teamă pe care nu o putem deconstrui decât privind-o în față și netezindu-i asperitățile.
Când copiii nu citesc nu e vorba de lipsă de interes, ci, de multe ori, de lipsă de răbdare. Conținuturi comprimate, swipe up, da, lecturi școlare prost calibrate pe grupe de vârstă și mult prea drapate în metatext lemnos și clișeu didacticist – sunt multe lucruri care rod răbdarea pe la colțuri și le imprimă o viteză care nu-i rabdă să dea pagina. Rolul adultului nu e mereu să citească așa încât copilul să-l imite, ca papagalul de serviciu, ci, de multe ori, să stârnească el conversații care încetinesc ritmul vieții lor trăite în explozii de entuziasm și dezamăgiri sonore, să se folosească de tehnologie în mod inteligent (există booktrailere și ecranizări care chiar îi vor duce în cărți, există loc, inclusiv în online, pentru o mulțime de piruete care chiar asta construiesc: echilibru).
Acestea fiind zise, ca să nu vă plictisesc prea tare, las aici câteva mici minuni editoriale, de iubit împreună:
1. Almanahul vrăjitoresc, de J.K. Rowling, Arthur.
E un „ghid magic” pentru pasionații seriei, cu tot soiul de liste și clasificări, cu trimiteri constante spre cărți și cu hărți care transformă almanahul în experiență, în labirint, în festin vizual care te poartă din bucătăriile elfilor pe terenul de Quidditch și de pe culoarele întunecoase de la Gringotts în Prăvălia lui Zonko sau la Honeydukes. Vorba unui Hufflepuff de la mine de-acasă: mischief managed! 🙂
2. În weekend am descoperit o ediție care mi-a sucit mințile complet, și anume The Complete Grimm’s Fairytales, cu ilustrațiile originale ale lui Arthur Rackham, Rock Point, Quarto Publishing. Prefață de Lori M. Campbell, note de the one and only Jack Zipes (pentru care am o mare slăbiciune). Secret util: câteodată entuziasmul copiilor… mai mari ajută fantastic în ghidarea interesului celor mai mici. Care poate că nu vibrează filologic, dar, cât timp li se activează resorturile fascinației, ce contează e că sunt fericiți răsfoind o ediție superbă.
3. Planeta noastră, Litera, cu o prefață de David Attenborough, e o explorare vizuală a lumii noastre – varianta pentru copii a celebrului documentar de pe Netflix, transformat în călătorie de răsfoit. E un punct bun de pornire în discuțiile despre cine suntem și cum ne raportăm la miraculosul din jur. În fiecare zi. O carte prin care trec balene și sunt inventariate tipurile de frunze peste care dai prin păduri, trec și vulpi, și elefanți, și pinguini și trece omul, ca forță ideal blândă și pașnică. Practic, cartea aceasta e „puiul” ediției Planeta noastră pentru adulți care, pentru mine, cel puțin, e până în ziua de azi unul dintre cele ma frumoase albume în care să pleci, cu mintea, măcar, prin lumea largă.
,,Mie îmi pare că natura este cel mai vast izvor de încântare, cel mai vast izvor de frumusețe vizuală și cel mai vast izvor de interes intelectual. Este cel mai vast izvor pentru atâtea lucruri din viață, încât face viața să merite să fie trăită.
Fie că ne dăm seama sau nu, suntem total dependenți de natură. Ea ne oferă fiecare îmbucătură de hrană și fiecare gură de aer. Este lucrul cel mai de preț pe care îl avem și trebuie să o apărăm. Viitorul depinde de capacitatea noastră de a trece la fapte chiar acum.” Sir David Attenborough
4. Maniunea, de Narine Abgarian, Frontiera, e debutul autoarei care a luat pe sus lumea literară cu Din cer au căzut trei mere. I-am recomandat Mariei cartea asta despre două prietene care înfruntă cu umor adolescența și abia aștept să termine ce citește acum ca să-mi spună ce crede. Lucru care mă face să repet, cam ca un disc zgâriat, știu, că e vital să vorbiți cu ei despre ce citiți. Îi povestesc des scene din ce citesc eu sau o întreb ce crede despre o idee sau alta, la fel cum și ea îmi citește și pasajele care-i plac, și cele care i se par absurde. Comentăm, investigăm, uneori ne distrăm, alteori ne pierdem în dezbaterea unei situații. Și alteori ne plictisim și încercăm să înțelegem împreună de ce.
Pentru mine e important să vorbim despre ce citim. Mi se pare că (și) așa învață că obiceiul acesta va continua în viața adultă și o va face să lege prietenii, să apere un punct de vedere, să recunoască frumusețea, să înțeleagă bagatelizarea și locurile comune, să cuprindă lumea cu mintea, cum îmi place mie să spun.
5. „Când eram mică de tot, chiar mai mică decât voi, dragii mei cititori mici, m-am împrietenit cu o veveriță. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea, și din ea s-a născut povestea asta. ” Așa începe mărturisirea Ioanei Pârvulescu despre cum s-a născut Trei zile nemaipomenite, Humanitas Junior, o bijuterie a literaturii pentru copii, dacă mă întrebați pe mine, ilustrată superb de Anca Smărăndache. Umor de limbaj, de situație și o poveste cu duioșii capricioase, făcută parcă pentru răsfăț și dedicată, după cum ne spune autoarea, celor „care cred că râsul și prietenia sunt cele mai bune lucruri din lume.” Pe site-ul editurii cartea apare cu 8 +.
6. Pe Iulia Iordan o admir de mult timp, așa că m-am bucurat de Efemer, cartea ei cea nouă, ilustrată de Veronica Neacșu. Pentru că e imaginativă, e atașantă, e despre cum funcționează rotițele creativității și e, cam ca tot ce face Asociația DaDeCe, curajoasă și pornită să mute munții, cu un personaj aparent fragil, care se avântă, de fapt, dincolo de nori. Vârsta recomandată e 6 – 8 ani.
7. Jurnalul de bord al primului român care a ajuns în Antarctica, Spre Polul Sud, de Emil Racoviță, Frontiera, e reconstituirea palpitantă și 100 % reală a expediției conduse de Adrien de Gerlache la care ia parte și Racoviță, în 1897. Mi se pare fabulos să auzi vocea exploratorului ridicându-se din carte spre mintea unui copil care se urcă alături de el, astfel, la bordul vasului Belgica și ajunge să petreacă cincisprezece luni în Antarctica. Ilustrațiile sunt semnate de Eugen Berlo, iar vârsta sugerată e 7+.
P.S. Robin Hood-ul din imagine e al Mariei, din ultima vizită la librărie. Nu l-am răsfoit, e fără ilustrații, dar mi-a zgândărit un pic memoria, așa că las aici un filmuleț despre Pyle și romantismul care-i alimentează și literatura, și ilustrațiile.
Spor la citit și la făcut curat în bibliotecă!
ioanabaldea.com 